Dacă ți-ai luat de curând o casă la țară, ar fi păcat să nu o recondiționezi cât mai repede  și să-ți creezi tot confortul necesar pentru a te simți bine. După premisa „omul gospodar își face vara sanie și iarna car”, ar fi bine să nu te preocupi doar de izolarea exterioară a locuinței, de apa curentă și înlocuirea vechiului acoperiș, ci să te gândești chiar și la modalități eficiente și convenabile de încălzire. Mai sunt circa 180 de zile până la Crăciun, dar timpul trece extrem de repede. Ideea este că trebuie să gândești în perspectivă.

În zilele cu temperaturi scăzute de iarnă, încălzirea casei este necesară atât pentru confort, cât și pentru a evita răcirea pereților și înghețarea apei curente, chiar dacă e vorba de o casă de vacanță la care ajungi doar în weekend.

Alegerea sistemului de încălzire potrivit poate fi destul de dificilă, având în vedere că ți-ai dori ceva de calitate, dar care să nu te coste foarte mult, dar și care să se încadreze în peisaj, de exemplu, pentru a păstra o notă rustică. În acest sens, sobele pe peleți de tip șemineu îndeplinesc ambele criterii. Costurile nu sunt deloc ridicate față de alte opțiuni. Pe lângă varietatea de modele din care poți alege pentru a aduce un plus de rafinament sufrageriei, combustibilul utilizat este ieftin, nu se compară cu gazul, de exemplu. În plus, peleții au o capacitate de ardere foarte mare și nu lasă multă cenușă. 

Dacă ești adept al curentului eco, alegând această modalitate de încălzire nu te vei abate de la convingerile tale, căci peleții, proveniți din resturi lemnoase și agricole, emit foarte puține noxe în comparație cu alte tipuri de combustibil, și au o putere termică ridicată. 

În cele ce urmează, îți propunem un mic ghid despre cum să menții temperatura optimă în casă și să eviți pierderi de căldură pentru a amortiza cheltuielile.

Alegerea unui sistem de încălzire eficient 

Dintre toate sistemele de încălzire, sobe pe peleti tip semineu reprezintă un pachet de tipul „2 în 1”, căci satisface cele mai exigente așteptări și în materie de aspect decorativ, și în ceea ce privește funcționalitatea, costurile reduse și eficiența de a menține o temperatură optimă în casă. Fără îndoială, pentru nostalgicii care-și amintesc de poveștile pe care bunicii le spuneau la gura sobei, e o soluție perfectă. Locuința ta va căpăta un aer boem, primitor, rustic, un loc spre care te vei îndrepta cât mai des pentru a scăpa de tumultul orașului. Dacă te preocupă mult și aspectul curățeniei, nu vei avea niciun motiv de îngrijorare, căci peleții nu lasă multă murdărie în urmă și sunt ușor de transportat. În plus, datorită intermediul sistemului automatizat, nu va fi nevoie să supraveghezi funcționarea sobei. Totodată, fiecare sobă este dotată cu un display LCD care conține informațiile relevante despre parametrii de funcționare, așadar vei ști în orice moment dacă există o eventuală defecțiune. 

Respectarea unui set de reguli

Indiferent cât de performantă ar fi o sobă, e de preferat să respecți câteva recomandări pentru a evita costurile extra:

  • Schimbă ferestrele din sticlă cu geamuri termopan pentru a nu pierde căldura din interior;
  • Asigură-te că ușile se închid etanș. Dacă există o scăpare, o poți detecta foarte ușor. Poți simți circulația aerului pe la geamuri, ceea ce înseamnă că ele nu izolează foarte bine încăperile;
  • Trage draperiile noaptea pentru că acestea funcționează ca un sistem de izolație.  

După ce faci investițiile necesare în locuința de la țară, nu te neglija nici pe tine, preocupă-te de sănătatea ta fizică și emoțională, petrece cât mai mult timp cu prietenii și nu uita să faci ceea ce-ți place.

Sursă foto: Unsplash.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Moda