Dacă la începutul anilor 2000 televiziunea părea că se apropie de ultima fază a existenței sale, serviciile de streaming devenite populare după 2010 au arătat că micul ecran nu și-a atins încă adevăratul potențial. Spre bucuria noastră, din această renaștere au rezultat numeroase seriale cu bugete nemaivăzute, care crează dependență și care oferă subiecte bune de conversație în pauzele de muncă din toate birourile lumii.

Evident, science fiction-ul nu putea să lipsească din acest nou val de seriale, mai ales într-o eră a unei evoluții tehnologice rapide, în care anticiparile sunt mai ușor de făcut, dar și mai înspăimântătoare ca oricând. Însă până la urmă este vorba și de entertainment bun, iar dacă ai rămas cumva în pană de idei pentru un binge-watch memorabil, apelează cu încredere la oricare dintre următoarele serii.

10. Fringe (2008 – 2013, c. J.J. Abrams, Alex Kurtzman, Roberto Orci)

Dacă anii ‘90 te-au lăsat tânjind după The X-Files, anii 2000 au adus nu doar continuarea legendarului serial, ci și Fringe – un serial pe care mulți critici s-au grăbit, la început, să îl compare cu fenomenul menționat. Odată cu trecerea în al doilea sezon, personajele interpretate de Anna Torv, Joshua Jackson și John Noble sunt mult mai bine caracterizate, iar situațiile cu care se confruntă sunt, ei bine, la limita imaginației.

Fringe se folosește de rețeta dramelor procedurale pentru a rezolva mistere complexe ce se învârt în jurul existenței universurilor paralele. Debordând de creativitate și umor, serialul difuzat pe Fox a rămas, chiar și după terminarea ultimului sezon, un fenomen cult printre iubitorii de science fiction.

9. Stargate: Atlantis (2004 – 2009, c. Robert C. Cooper, Brad Wright)

Chiar dacă nu s-a ridicat la înălțimea lui Stargate SG-1, Atlantis a fost un spin-off suficient de bun pentru a mai ține în picioare franciza timp de câțiva ani. Serialul extinde mitologia deja bogată a universului Stargate, având ca punct de plecare Atlantida – atât cea pierdută și regăsită pe Pământ, cât și cea din galaxia îndepărtată Pegasus.

În rest, Atlantis e același Stargate pe care îl știm și iubim, plin de acțiune, conspirații demne de Ancient Aliens, o rasă de vampiri interstelari numiți The Wraith, dar și un Jason Momoa înainte de a deveni foarte celebru.

8. Stranger Things (2016 – prezent, c. Matt Duffer, Ross Duffer)

Deși e departe de a fi un „hard sci-fi”, Stranger Things compensează din plin prin entertainment de calitate și prin o doză puternică de nostalgie, prezentă în fiecare referință la cultura pop a anilor ‘80. Vizibil influențat de filmele lui Steven Spielberg și ale lui John Carpenter, dar și de scrierile lui Stephen King, serialul Netflix nu este doar o pastișă, ci și o poveste originală cu personaje memorabile.

Pe lângă toate ororile din alte dimensiuni pe care le întâmpină, cei patru puști carismatici învață numeroase lecții importante despre prietenie, familie și un strop de dragoste adolescentină. Nu doar misterul care înconjoară orașul fictiv Hawkins, Indiana, îți va menține interesul, ci și evoluția copiilor de-a lungul sezoanelor.

7. Westworld (2016 – prezent, c. Jonathan Nolan, Lisa Joy)

Inspirat de filmul cu același nume din 1973 (scris și regizat de Michael Crichton), Westworld face mult mai mult decât să prezinte o revoltă a unor androizi dintr-un parc de distracții supradimensionat. Nu, Westworld este un proces lent trezire la conștiință a creațiilor robotice numite „gazde”, proces care implică „delicii violente”, cadre temporale diferite și numeroase concepte hard science.

E adevărat că ambele sezoane au lăsat spectatorii puțin confunzi, iar dacă în cazul primul explicația este una satisfăcătoare, în cazul celui de-al doilea povestea pare adesea complicată doar de dragul de a fi astfel. Însă producția HBO este, asemenea lui Game of Thrones, una de proporții grandioase și marcată de perfomanțe actoricești memorabile din partea unor nume precum Thandie Newton, Evan Rachel Wood, Jeffrey Wright, Ed Harris sau Sir Anthony Hopkins.

6. Rick and Morty (2013 – prezent, c. Dan Harmon, Justin Roiland)

Dacă imediat ce ai citit intrarea cu numărul în 6 ai rostit instinctiv în gând „wubba lubba dub dub”, înseamnă că ai fost deja prins de farmecul animației pentru adulți Rick and Morty. Dar merită el să fie trecut într-un top de seriale SF? Să argumentăm…

În esență, Rick and Morty rămâne un sitcom animat despre aventurile puștiului Morty și ale bunicului său, Rick – un om de știință genial, alcoolic și profund nihilist. Și deși e adesea hilar, multe din episoadele sale sunt neașteptat de dark și te trezești adesea întrebându-te de ce ții totuși partea unui monstru precum Rick. Totuși, farmecul real al serialului constă în aventurile celor două personaje, care împing adesea imaginația scenariștilor și animatorilor dincolo de limitele spațiului și timpului. Aproape întotdeauna aceste aventuri SF au consecințe profunde asupra evoluției protagoniștilor.

5. Firefly (2002 – 2003, c. Joss Whedon)

Înainte ca Joss Whedon să fie cunoscut ca cel care a dus pe culmi franciza Marvel cu The Avengers, dar după ce a avut primul succes în televiziune cu Buffy the Vampire Slayer, a existat Firefly, un proiect care, din păcate, nu s-a bucurat de succesul pe care l-a meritat.

Anulat chiar înainte ca toate cele 14 episoade produse să fie difuzate, Firefly reușește totuși să prezinte în mod satisfăcător evoluția celor nouă personaje de la bordul navei Serenity. Universul acțiunii reprezintă o viziune deloc glorioasă a expansiunii stelare a omenirii. Decăderea este marcată prin elementele de western, regăsite pe unele planete unde tehnologia a încetat să avanseze.

4. Battlestar Galactica (2005 – 2009, c. Glen A. Larson, Ronald D. Moore)

O regândire a unui serial cu același nume din anii ‘70, Battlestar Galactica nu este un SF limitat de un singur subgen. Fiind o combinație între space opera, SF militar, SF politic și – într-o oarecare măsură – SF postapocaliptic, BSG își găsește greutatea în alegorie. Episoadele au fost adesea intepretate ca fiind o critică a conflictului cel mai mediatizat al vremii respective – Războiul din Irak, dar și ca o critică adusă conflictelor armate din toate timpurile.

Înainte de toate, însă, serialul este o cursă interstelară pentru supraviețuirea umanității. Battlestar Galactica este ultima navă militară care să fi supraviețuit atacului nuclear care a distrus toate cele 12 colonii ale lumii Kobol. Misiunea ei este să ducă ultimele câteva zeci de mii de oameni spre o „colonie mitică și depărtată” numită… Pământ.

3. The Expanse (2015 – prezent, c. Mark Fergus, Hawk Ostby)

Postul de televiziune american Syfy (în trecut Sci-Fi Channel) ne-a oferit deja numeroase intrări în top. La fel ca Stargate și Battlestar Galactica, The Expanse a fost văzut inițial ca un serial flagship, un space opera de calitate cu trimiteri directe către multe din problemele politice prezentului. Așa că nu mică ne-a fost mirarea când, după trei sezoane, Syfy a decis să anuleze serialul.

Din fericite, cei de la Amazon Prime au fost bucuroși să preia drepturile de difuzare. Așa că dacă ai devenit fascinat de misterele polițiste și jocurile politice care învăluie colonizarea timpurie a Sistemului Solar, atunci cu siguranță te vei bucura de existența celui de-al patrulea sezon. Dacă, în schimb, nu ai ascultat încă sfatul prietenilor tăi geeks de a te uita neapărat la The Expanse, poate că ar fi cazul să fii puțin mai încrezător în gusturile lor în materi de SF.

2. Black Mirror (2011 – prezent, c. Charlie Brooker)

Atât în literatură, cât și în film, genurile fantasy, horror și SF au fost reprezentate cu succes prin diverse antologii. Iar dacă părinții noștri au avut seriale precum The Twilight Zone sau The Outer Limits, noi ne putem delecta cu poveștile atât de ancorate în contemporan din Black Mirror.

Majoritatea episoadelor sunt semnale de avertizare asupra pericolelor unei societăți mult prea dependente de tehnologie. Sigur, nu e o noutate pentru gen, avertismentul fiind una din funcțiile primare ale anticipației. Însă Black Mirror este ne înfricoșează prin familiaritatea tehnologiilor prezentate. Dezumanizarea nu este impusă de vreun guvern autoritar (precum în SF-urile distopice), ci este o alegere benevolă făcută de fiecare individ dornic de a obține un plus de confort sau un mai bun statut social.

1. Doctor Who (2005 – prezent, c. Sydney Newman)

Creat în 1963, Doctor Who a supraviețuit inițial timp mai bine de două decenii, până când serialul a fost anulat în 1989. Anul 2005 a adus însă o mare bucurie nu doar nostalgicilor, ci și mult mai tinerilor fani SF, care au descoperit în noul Doctor Who un serial unic din toate punctele de vedere.

Protagonistul este un Time Lord misterios și carismatic ce se prezintă sub numele The Doctor, iar una din puterile sale (responsabilă, de altfel, pentru longevitatea serialului) este abilitatea de a evita moartea prin regenerare. Astfel, odată la câteva sezoane, Doctorul își schimbă complet înfățișarea și (într-o oarecare măsură) personalitatea, chiar dacă rămâne, în esență, același extraterestru cu două inimi, gata să-și dea oricând viețile pentru salvarea Universului.

Nu mai puțin de 14 actori au jucat până acum rolul Doctorului, iar prezent personajul este – pentru prima dată în istoria serialui – o femeie (Jodie Whittaker). A spune că Doctor Who este progresist ar fi o subestimare, însă motivul pentru care serialul a dobândit atât de mulți admiratori ține de imaginația nelimitată a scenariștilor care au însuflețit aventurile protagonistului și companionilor săi. Putând călători oriunde în spațiu și timp, episoadele pot lua orice formă, de la science-fantasy la hard SF, de la dramă istorică la comedie cu extratereștri, de la distopie la alegorie.

Dacă ți-a plăcut topul nostru de seriale, poate vei fi curios să afli și care considerăm noi că sunt Cele mai bune 20 filme SF din 2000 până în prezent.

Sursă foto: Shutterstock.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Moda