Dacă ai decis că vrei să crești o barbă, ar fi bine să știi încă de pe acum că ai în fața ta un quest dificil. În lipsa rutinei bărbieritului (de care probabil te-ai săturat deja) vei avea nenumărate alte rutine menite să confere părului tău facial un aspect îngrijit și sănătos.

Din fericire, acest articol îți va oferi toate sfaturile de care ai nevoie pentru a întreține o barbă de invidiat.

Creșterea bărbii
Întreținerea bărbii
Modele de barbă

Creșterea bărbii

Poate că vei fi entuziasmat în momentul în care vei decide să-ți lași barba să crească, însă această etapă este, de fapt, cea mai dificilă. Creșterea bărbii produce un disconfort care se manifestă prin mâncărimi greu de suportat, așa că va trebui să reziști tentației de a folosi aparatul de ras timp de 4-6 săptămâni.

Da, ai citit bine – cam atât durează până când firele vor ajunge la lungimea de 2-3 cm și nu, nu va crește mai repede dacă te razi mai des. În schimb, este recomandat să lași barba neatinsă în toată această perioadă și abia apoi să alegi forma pe care vrei să i-o dai.

Pentru a mai diminua aspectul neîngrijit pe care barba îl va căpăta în această perioadă, poți cel mult să elimini firele care cresc mai jos de linia gâtului, deoarece acestea nu vor fi niciodată estetice. Cei de la birchbox.com recomandă să plasezi două degete orizontal deasupra mărului lui Adam și să unești acel punct cu bazele urechilor, descriind un oval.

Desigur, asta e varianta simplă și nu e garantat că funcționează la totă lumea. E posibil ca două degete să îți ofere o linie a gâtului prea ridicată (nerecomandat), așa că, dacă nu vrei să mergi pe mână intuiției, cea mai bună soluție este să apelezi la un aparat de ras de precizie, care îți va fi foarte util și când vei modela barba.

Întreținerea bărbii

Tot în perioada de creștere este recomandat să faci cunoștință cu primele tale produse de îngrijire a bărbii. O cremă împotriva iritațiilor te poate ajuta să elimini senzația de mâncărime, dar poți face asta și cu un ulei pentru barbă. Acest produs este esențial pentru întreținerea bărbii, deoarece hidratează pielea și face firele de barbă moi și mai puțin rebele.

Ideal este să folosești uleiul după duș, atunci când porii pielii sunt deschiși, dar nu înainte de a tampona barba cu un prosop. Evident, îți dorești ca părul tău facial să arate fin și sănătos, nu uleios, așa că nu folosi mai mult de trei-patru picături de ulei dacă ai o barbă relativ scurtă.

Pe măsură ce barba îți va crește, vei observa că îngrijirea ei necesită la fel de multă atenție ca și îngrijirea părului din cap. De exemplu, nu ți-ai spăla părul cu săpun obișnuit, nu? Motivul pentru care nu faci asta este faptul că majoritatea săpunurilor usucă părul și pielea de sub el. De aceea, va trebui să te dezobișnuiești din a te spăla pe față cu săpun și a începe să folosești un șampon pentru barbă.

Există, desigur și balsam pentru barbă, care însă face aproape același lucru ca uleiul (hidratează pielea, elimină senzația de mâncărime, face barba mai moale și îndreaptă firele rebele). Nu este necesar să folosești ambele produse, ci doar să-l alegi pe cel cu care te simți mai confortabil.

Accesoriile de care ai nevoie

Pe lângă produsele cosmetice, diverse accesorii vor fi necesare pentru a menține aspectul îngrijit al bărbii tale. În primul rând, vei avea nevoie de un pieptăn de barbă. Acestea pot avea diferite forme și pot fi făcute din diferite materiale care nu influențează neapărat efectul asupra părului tău facial. Mai important este ca pieptănul să fie dotat atât cu un set de dinți cu spații mai largi între ei (pentru barbă), cât și cu un set cu spații înguste (pentru mustață).

Dacă îți propui să crești o barbă mare și lungă, vei avea nevoie și de o perie. Acestea pot fi folosite nu doar pentru a îndrepta barba într-o anumită direcție, ci și pentru a-i da volum și a o curăța de praf și alte impurități. Există numeroase tipuri de perii, însă cele mai eficiente sunt considerate în unanimitate cele făcute din păr de mistreț. Desigur, dacă nu dorești să achiziționezi produse realizate din păr de animale, vei găsi destule perii sintetice, chiar mai puțin costisitoare.

Nu în ultimul rând, orice barbă de lungime considerabilă va trebui tunsă din când în când pentru a elimina vârfurile despicate. Poți apela fie la o foarfecă specială pentru păr și mustață, fie la un trimmer electric. Foarfeca specială va fi de mici dimensiuni, permițând ajustări fine ale lungimii bărbii, în timp ce trimmer-ul îți oferă un tundere rapidă și uniformă.

Aranjarea bărbii

Dacă știi deja ce înseamnă bad hair day, pregătește-te emoțional pentru bad beard day. Chiar și cu toate produsele menționate mai sus, o barbă de dimensiuni considerabile va avea zile când pur și simplu se va încăpățâna să nu stea bine.

Când observi că barba ta capătă proporții, ar fi bine să te înarmezi, pentru siguranță, cu două produse care îți pot fixa părul facial. Primul este balsamul pentru barbă cu fixare, iar al doilea este mai des numit ceara de mustață. Ceara are o putere mai mare de fixare și, în cazul în care nu ai și o mustață pe care să o dorești dichisită potrivit modei fin de siècle, balsamul va fi mai mult decât suficient pentru nevoile tale.

Modele de barbă

Înainte de a alege un model de barbă, este important să știi că există mai multe tipuri de față. Analizează-ți cu atenție contururile chipului pentru a afla dacă are formă: rotundă, pătrată, ovală, triunghiulară, dreptunghiulară, de romb sau de inimă.

Reține că nu toate tipurile de barbă se potrivesc oricărei forme de față. Spre exemplu, cei cu o față rotundă ar trebui să evite să-și lase părul facial să crească pe obraji și să se concentreze pe bărbie, pentru a ascuți puțin trăsăturile. Cei care au o față triunghiulară, dimpotrivă, ar trebui să nu accentueze bărbia și să se concentreze mai degrabă pe mustață și pe conturul fălcii.

Dacă ai o față ovală, consideră-te binecuvântat, deoarece nu există barbă care să nu ți se potrivească. Altfel, gândește-te bine înainte de a face o alegere.

Printre bărbile considerate la modă în prezent se numără:

  • Barbișonul – cunoscut în engleză ca goatee, o barbă (și mustață) ușor de crescut, care îți poate oferi un look classy și, în același timp, nonconformist.

  • Barba de trei zile – cunoscută și sub numele de 3 day beard sau stubble, este poate cea mai ușor de crescut dintre toate bărbile, însă dacă nu o tunzi în mod regulat și nu o tratezi conform regulilor de mai sus, ea nu va face decât să-ți dea un aspect neîngrijit.

  • Barba scurtă – este classy, populară și chiar apreciată de femei, însă este important să o aranjezi în funcție de forma feței tale.

  • Barba Van Dyke – ca un barbișon, dar cu mustața separată de cioc; experimentează până afli care dintre ele îți stă mai bine.

  • Barba mutton chops – făcută populară de vedete precum Lemmy Kilmister (liderul formației Motörhead) sau de actorul Hugh Jackman, este o barbă ideală pentru cei care își doresc un look masculin clasic.

  • Full beard – popularizată în ultimi ani de către hipsteri, este ideală și pentru cei care vor să adopte un look robust și masculin.

La final, mai avem un singur sfat: dacă vezi că, după câteva luni de creștere și îngrijire, barba ta arată doar ca o claie de păr neîngrijit, nu ezita să renunți. Nu tuturor bărbaților le stă bine cu barbă și poți găsi cu siguranță alte metode de a-ți pune în evidență trăsăturile chipului.

Sursă foto: Shutterstock.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Moda