Foarte multă vreme a existat acea preconcepție – și încă mai există în multe locuri – cum că părul bărbaților trebuie uscat natural și atât; nu au de ce să piardă timpul cu uscatul lui cu un feon sau uscator de par; ba că îl strică, ba că ceva nu e bine.

Cu toate acestea, există o mulțime de bărbați care au descoperit de ce este bine să folosească un feon, indiferent de vremea de afară. Cei mai mulți îl folosesc iarna, când își spală părul înainte să iasă din casă – din motive de la sine înțelese.

Dacă faci parte din acel grup care încă nu folosește uscătorul de păr, ai ajuns unde trebuie: azi îți dăm motive bine întemeiate pentru care să începi să o faci; iar dacă faci parte din grupul care folosește uscătorul de păr deja, așteptăm să ne scrii în comentarii motivele pentru care faci asta. Așa poți să-i inspiri și pe alții și să îi ajuți să își îmbunătățească stilul de viață.

Motive să folosești un feon nu doar iarna

Acestea pe care le vei citi mai jos sunt cele mai des întâlnite, însă, cu siguranță, vei descoperi și tu altele, odată ce vei începe să-l folosești. Dacă nu dorești să investești din prima într-unul, poți să împrumuți de la prieteni sau familie în teste și, după ce te-ai convins de utilitatea lui, să îți achiziționezi și tu unul. Cu toate că acestea se găsesc cam în toate magazinele, cel mai bine este să îl cumperi dintr-unul specializat – online sau fizic. Acolo vei găsi personal care să îți răspundă la întrebări și să te ajute să iei cea mai bună decizie pentru tine.

  1. Dacă ai părul lung sau foarte des noi spunem că este imperios necesar să folosești un uscător de păr. Nu mai lua în seamă zvonurile care spun că acestea ard părul și ți-l strică, deoarece tehnologia a evoluat și vremurile acelea au apus. Mai mult decât atât, acum există aparate cu diverse funcții – cum ar fi cea de ionizare – care ajută firul de păr să fie mai sănătos și să arate mai bine. Dacă, totuși, te temi, folosește un spray cu protecție termică în prealabil.
  2. Îți poți stiliza părul așa cum dorești. Ai văzut des fete și femei din anturajul tău cum îți aranjează părul cu ajutorul unei perii și al unui uscător de păr. La fel poți să faci și tu și, chiar dacă ți se pare că la început nu ai îndemânare, crede-ne, aceasta se formează în timp. Nu este nicio rușine să îți dorești să arăți bine și să îți aranjezi părul în așa fel încât să te avantajeze.
  3. Salvează timp mai ales în sezoanele reci. Uscătorul de păr te ajută să fii pregătit mai repede atunci când trebuie să ieși din casă în ultimul moment și, mai ales, când este frig afară. La fel, câștigi timp înainte de un eveniment important, când îți dorești să arăți impecabil.
  4. Te ajută și să îți stilizezi barba și mustața. Cu siguranță nu te-ai gândit la acest aspect. Chiar și noi am fost surprinși să aflăm acest lucru, însă, după ce l-am testat pe propria barbă, nu mai dăm înapoi. Cu ajutorul unui uscător de păr și al unui pieptene poți să îți astâmperi, atât barba, cât și mustața, și să le faci să arate așa cum îți dorești.

Uscătorul de păr este acel aparat din orice gospodărie care este deosebit de versatil și pe care oricine trebuie să îl aibă la îndemână. O lungă perioadă de timp acesta a fost demonizat pentru că arde părul, însă noroc cu tehnologia care evoluează mereu și acum, nu doar că nu îl distruge, ci îi dă o mână de ajutor pentru a fi și mai sănătos.

Alege să investești în produse de calitate, care să îți simplifice modul de viață! 

Credite foto: unsplash.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Moda