Unul dintre joburile care nu vor dispărea atat de ușor este cel de manager de proiect. De ce spunem asta? Pentru că el este cel care face legătura între mai multe grupuri de oameni și traduce fiecare limbaj pe care aceștia îl au într-unul pe care să-l înțeleagă și cealalte părți. Totul pentru a putea duce la bun sfârșit un întreg proiect sau parte majoră din el.

Cel mai important lucru pe care trebuie să îl știi, indiferent dacă îți dorești o schimbare profesională sau lucrezi deja în acest domeniu, este că poți să participi la diverse cursuri de project manager care să te ajute să înveți ceva nou și să fii mereu la curent cu ce schimbări sunt în industrie. Stilul de muncă se schimbă relativ repede și de aceea este important să fii mereu la curent cu noutățile.

Ca și în orice alt domeniu, pentru a lucra în project management ai nevoie de un set de competențe pentru a-ți putea face treaba cât mai bine. Unele dintre acestea sunt înnăscute, pe altele le-ai dobândit de-a lungul vieții, iar pe unele le înveți prin diverse programe dedicate. Indiferent de modul în care le-ai acumulat, important este să știi și cum să le pui în practică pentru a fi cât mai eficient.

Iată, așadar, care sunt cele mai importante deprinderi ale unui project manager, cele care îl ajută să își ducă treaba la bun sfârșit într-un mod cât mai eficient atât pentru el, cât și pentru echipele alături de care lucrează.

Calități ale unui project manager

Pe lângă acestea despre care îți spunem noi, cu siguranță vei descoperi de-a lungul timpului că sunt și alte atuuri pe care le ai și care prind bine să fie folosite în partea profesională. Fiecare dintre noi vine cu un anumit bagaj de cunoștințe și de skills care sunt individuale și pe care alții nu le au.

Obiectivele trebuie stabilite într-un mod clar în așa fel încât toate părțile implicate în proiect să înțeleagă atât pașii, cât și riscurile sau provocările de care vă puteți lovi de-a lungul procesului, alături de posibile rezolvări. Și, cel mai important, toată lumea trebuie să știe finalitatea proiectului și felul în care acesta ajută utilizatorii finali.

Comunicarea este un punct cheie atunci când vorbim despre project management. Orice persoană care este în papucii unui project manager trebuie să aibă deprinse sau să învețe diverse tehnici de comunicare și negociere, deoarece este punctul cheie care leagă mai multe echipe și transmite mesaje între acestea. Însă această persoană nu trebuie doar să comunice, ci trebuie să fie și un bun ascultător pentru a-i înțelege pe ceilalți. Pe scurt, acesta trebuie să stăpânească regulile comunicării asertive.

Delegarea sarcinilor și a responsabilităților este din nou un atu cheie al oricărui project manager. Acesta trebuie întâi să identifice părțile forte ale fiecărui membru al echipelor și astfel să îi atribuie sarcini care i se potrivesc și sunt la nivelul lui. Mai apoi, cu ajutorul comunicării, trebuie să explice cât mai bine aceste sarcini și ce trebuie să se întâmple când sunt finalizate.

În acest domeniu al project managementului există o suită de programe care pot să îmbunătățească și să ușureze felul în care echipa sau echipele muncesc. Fiecare dintre acestea are anumite funcționalități care îi ajută pe unii, iar pe alții îi încurcă. Tocmai de aceea trebuie să testezi mai multe dintre acestea, să vezi care vi se potrivesc și să continui să le folosești. Nevoile echipelor sunt într-o continuă evoluție, așa că, uneori, va trebui să le schimbi pe acestea și să vă readaptați. De fapt, nu uneori, ci în mod continuu.

Urmărește, evaluează și adaptează atunci când e nevoie, atât tehnica de lucru, rolurile din echipă, cât și prioritatea task-urilor. Un bun manager de proiect va fi mereu atent la evoluție și gata de schimbare. La fel trebuie să fie și echipa acestuia și cei cu care colaborează. Iar acest lucru trebuie mereu reamintit, ca să nu ia pe nimeni prin surprindere atunci când se întâmplă.

Acestea sunt doar câteva dintre atributele unui bun project manager. Tu care crezi că sunt altele, la fel de importante? Spune-ne în comentarii! 

Credite foto: pexels.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Moda