Indiferent de cât de ocupat ești și cât timp reușiți să petreceți împreună, trebuie să-i arăți cât de mult prețuiești relația voastră. Poți fi distras de taskurile de zi cu zi și de programul încărcat de la birou, dar gesturile mici nu necesită ocazii speciale și nu-ți vor răpi din timpul alocat rezolvării unor probleme. Iată câteva sugestii:

Fă-i cadouri

Aniversările, sărbătorile și alte ocazii speciale nu sunt singurele momente în care poți să-i faci un cadou. Surprinde-o când e la birou și trimite-i un buchet cu florile ei preferate sau lasă-i pe masa din bucătărie, înainte să pleci la muncă, o pereche de cercei. Cadourile nu trebuie să fie dintre cele mai scumpe, ci să aibă o poveste în spate sau o declarație de dragoste. Poți include și bilețele cu mesaje speciale, prin care să-i amintești cât de mult înseamnă pentru tine fiecare zi pe care o petreceți împreună.

Arată interes pentru pasiunile ei

Implică-te în activitățile care îi aduc bucurie și arată interes pentru pasiunile ei. Astfel, veți putea ajunge să dezbateți subiecte importante, să împărtășiți opinii despre ultimele cărți citite sau filme vizionate și să petreceți mai mult timp împreună în cadrul anumitor evenimente. Dacă ei îi place să facă jogging în fiecare dimineață, poți să i te alături de câteva ori pe săptămână. Dacă nu ai timp, oferă-i cadou o pereche nouă de adidași sau o jachetă mai groasă pentru sezonul rece. Dacă nu aveți niciun interes comun, relația a putea fi nepotrivită și ar trebui să discutați despre aceste aspecte. În cuplu, cei doi trebuie să se întâlnească pe câteva căi împreună, altfel se vor îndepărta tot mai mult.

Fă planuri de viitor

Dacă relația voastră este una serioasă sau se îndreaptă în această direcție, serile de weekend petrecute în jurul paharelor de vin sau la film pot fi folosite pentru discuții despre viitor. Ia inițiativa și povestește-i despre viziunea ta despre relația voastră și permite-i să îți mărturisească deschis ceea ce simte la rândul ei. Planurile de viitor reflectă seriozitatea și dorința de a începe un nou capitol alături de persoana iubită. Ca urmare, partenera ta va aprecia dacă observă că îți dorești să duci povestea voastră de dragoste la un nou nivel. Dacă ea nu este sigură pe ceea ce vrea, nu insista. Oferă-i timp și înțelegere și nu o presa pentru un răspuns sau altul, decât atunci când ești decis că nu mai vrei să aștepți.

Pregătește cina

Din când în când, încearcă să ajungi acasă înaintea ei și să o surprinzi cu o cină romantică. Pregătește unul dintre felurile ei de mâncare preferate și creează o atmosferă cât mai plăcută în casa voastră, chiar dacă spațiul nu-ți permite să o redai pe cea dintr-un restaurant. Cu siguranță va aprecia gestul tău, oricât efort depui pentru o seară reușită. Bineînțeles, oferă-te să speli vasele și să-i faci un ceai relaxant. Aceste gesturi sunt importante, mai ales atunci când nu aveți timp să luați cina împreună sau dacă, de obicei, ea este cea care gătește pentru amândoi. 

Spune-i că o iubești

Nu prea des, nu rar, dar mai ales, sincer. „Dușurile” de te iubesc-uri nu sunt recomandate, pentru că declarația poate părea falsă. Cu cât îți e mai ușor să rostești aceste cuvinte, cu atât mai multe dubii poate avea partenera ta în privința sentimentelor tale. Atunci când o spui din suflet vei găsi și momentele perfecte, care vin natural. Nu-i spune aceste cuvinte dacă nu simți că o iubești cu adevărat, ci așteaptă momentul potrivit.

Arată-i că-ți pasă și că ții la relația voastră cât mai des, fără a planifica gesturi grandioase. Ziua voastră poate fi în fiecare zi, fără ocazii sau motive speciale.

Sursa foto: unsplash.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Moda