Telefonul mobil e mult mai vulnerabil decât crezi. Numărul de atacuri cibernetice asupra telefoanelor mobile este în creștere de la an la an, iar în ultima perioadă acestea par să fi crescut atât în intensitate, cât și în frecvență. Tocmai de aceea, e foarte important să știi ce opțiuni ai la dispoziție pentru a-ți proteja telefonul și datele personale de „intruși”:

Instalează un antivirus

Deși nu era necesar când au apărut primele smartphone-uri, instalarea unui antivirus nu mai este opțională în prezent. Fără un antivirus bun, telefonul tău este expus la zeci de riscuri, atât din partea virușilor cât și din partea hackerilor. Terminalul tău este mai vulnerabil fără un software de protecție, iar asta il face o țintă potrivită pentru cei care vor să exploateze datele din telefonul tău.

Sistemele de operare ale telefoanelor diferă în funcție de brand, așa că trebuie să alegi un antivirus potrivit, creat special pentru dispozitivul tău. Spre exemplu, vei avea nevoie de un antivirus pentru telefon Android, dacă folosești un Samsung, sau de un antivirus iOS, dacă folosești un iPhone.

Nu amâna update-urile

Chiar și un telefon performant va avea nevoie de update-uri periodice, ca să fie protejat de atacurile cibernetice. Update-urile sunt modul prin care sistemele de operare se îmbunătățesc și implementează noi soluții pentru eliminarea vulnerabilităților.

Mereu apar noi provocări pentru sistemele de operare: viruși mai puternici, atacuri cibernetice concertate sau erori care deschid ușa unor vulnerabilități majore. Dacă amâni mereu update-urile, sistemul tău nu va ține pasul cu noile amenințări, pentru că nu vei avea acces la soluțiile implementate de operatori. Update-urile nu se fac doar în beneficiul companiilor producătoare; ele sunt destinate, în special, protecției utilizatorilor.

Folosește funcțiile de securitate ale telefonului

Deși e foarte important să aperi telefonul tău de atacurile virtuale, e la fel de necesar să îl pui la adăpost și de cei care vor încerca să îl acceseze fizic. Noile modele de smartphone-uri vin cu o serie de funcții avansate pentru protecția datelor din telefonul tău. Acestea te ajută să-ți protejezi telefonul în cazul unui furt sau a unei pierderi. Modelele performante, precum Samsung S8, vin echipate cu funcții de deblocare prin amprentă, recunoaștere facială sau chiar de scanare a irisului. Astfel, telefonul tău este în permanență protejat, atâta vreme cât aceste mecanisme de protecție sunt activate.

Verifică cu atenție aplicațiile pe care le instalezi

Aplicațiile pe care le instalezi în telefon pot accesa tot felul de date despre tine și despre felul în care utilizezi telefonul mobil. Unele aplicații îți monitorizează mișcările sau caută date în contactele tale, iar unele se pot dovedi chiar periculoase pentru telefonul tău. Unele aplicații sunt create cu scopul expres de a provoca vulnerabilități în terminalul utilizatorului, vulnerabilități ce pot fi exploatate mai târziu de hackeri. Tocmai de aceea, e foarte important să eviți să instalezi aplicații necunoscute sau neverificate pe telefonul tău.

Alege un operator de încredere

Există și atacuri de care nu te poți apăra ușor. Acestea sunt atacurile care vizează chiar rețelele de telefonie. Aceste atacuri sunt deosebit de intruzive;  hackerii se folosesc de protocoale vechi de comunicare pentru a obține acces în rețelele operatorilor. Unul dintre acestea este SS7 (Signaling System Seven), cu ajutorul căruia hackerii pot accesa foarte ușor terminalele individuale ale utilizatorilor, așa cum arată Business Insider. Ei obțin astfel acces la poziția geografică, sms-urile și chiar apelurile utilizatorilor, fără ca aceștia să știe și fără să îi poată opri. Din fericire, marii operatori lucrează pentru a înlocui vechiul sistem cu unul nou, mai performant, din care să fie eliminate aceste vulnerabilități.

Sursă foto: Shutterstock

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Moda