Probabil niciun gen nu definește arta cinematografică la fel de bine cum o face filmul de acțiune. Povestea, dialogul, actoria, coloana sonoră, chiar și compoziția cadrului, toate sunt împrumutate de la alte arte. Însă mișcarea pură și efectele vizuale spectaculoase ale genului action sunt elemente pe care le regăsești în primul rând în cinema.
Este însă adevărat și faptul că un film nu poate fi susținut exclusiv de explozii, scene de lupte și urmăriri cu mașini. De aceea, în acest top vor fi incluse acele filme care au reușit să se folosească de acțiune (și de efectele vizuale făcute posibile de tehnologiile secolului 21) pentru a spune povești cinematografice memorabile.
10. 300 (2006, r. Zack Snyder)
Înainte să fie cunoscut ca cel care a distrus încă din fașă franciza filmică a supereroilor DC, Zack Snyder se făcuse remarcat ca un regizor de acțiune vizionar prin 300. Tot benzile desenate (mai exact romanul grafic eponim al lui Frank Miller) au servit drept inspirație pentru acest film. Așa că dacă vreți să aflați din el vreun adevăr istoric despre Sparta și Bătălia de la Termopile, e ca și cum ați încerca să aflați ceva valoros despre creștinism din The Passion of the Christ al lui Mel Gibson.
Și, apropo de violență gratuită, nici 300 nu duce lipsă, însă din punct de vedere vizual, filmul amintește mai degrabă de o operă decât de un film „cu săbii și sandale”. În stilu-i caracteristic (care abia în acest film se naște), Zack Snyder abuzează de slow motion, de culori suprasaturate și de grandiozitate în compoziția fiecărui cadru. Desigur, toate acestea nu ar fi făcut 300 atât de memorabil, dacă n-ar fi fost carisma lui Gerard Butler în rolul Regelui Leonidas și replici devenite meme, precum „This. Is. Spartaaaa”.
9. Baby Driver (2017, r. Edgar Wright)
Departe de a fi cel mai bun film al lui Edgar Wright, Baby Driver rămâne totuși cea mai spectaculoasă realizare a regizorului britanic în materie de filme de acțiune. Atenție, vorbim despre omul care a realizat atât Hot Fuzz (2007), cât și Scott Pilgrim vs. The World (2010). La fel ca ele, și Baby Driver poartă amprenta distinctă a lui Wright, evidențiată de umor, virtuozitate tehnică, dar și o dragoste nemărginită pentru filmele de gen.
Însă ce face Baby Driver diferit (și, astfel, mult mai potrivit pentru topul nostru) este modul în care întreaga acțiune este perfect sincronizată cu coloana sonoră. Sigur, poți considera asta o găselniță, dar este o găselniță pe care Wright a avut-o în minte încă din tinerețe și pe care n-ar fi putut-o realiza fără experiența tehnică dobândită de-a lungul carierei sale. Iar dacă această sincronizare te lasă rece, e greu să nu fi dat pe spate de creativitatea cascadoriilor cu mașini.
8. John Wick (2014, r. Chad Stahelski)
Printre elementele care fac din John Wick un film atât de apreciat se numără povestea de răzbunare bine scrisă, carisma lui Keanu Reeves și eleganța universului interlop în care suntem introduși. Totuși, nu ar trebui ignorat nici aportul regizorului Chad Stahelski. De la începutul anilor ‘90, Stahelski a fost cascador și coordonator de cascadorii. Filmografia sa include titluri precum Iron Man 2, The Hunger Games, Serenity și 300. John Wick reprezintă însă debutul său regizoral.
Știind această informație și văzând John Wick, devine pe alocuri evident că filmul nu putea ieși decât din mintea unui cascador. Cadrele kinetice și neîntrerupte sunt adesea punctate de violența acțiunii, făcându-te uneori să te întrebi: „Cum naiba au făcut asta?”. Nu putem să încheiem paragraful fără a-l menționa și John Wick: Chapter 2, care, deși nu se simte la fel de proaspăt (nici nu avea cum), se ridică totuși la înălțimea primului film, explorează mai bine universul și te face să aștepți cu nerăbdare și capitolul al treilea.
7. Ip Man (2008, r. Wilson Yip)
Oricine este cât de cât interesat de istoria filmelor de acțiune știe că aceasta ar fi fost una mult mai săracă fără aportul producțiilor cu arte marțiale realizate în Hong Kong. Și chiar dacă nu cunoști filmele cult cu lung-fu ale anilor ‘70 și ‘80, măcar ai auzit de poate cel mai talentat și cu siguranță cel mai cunoscut actor/artist marțial pe care l-a dat vreodată Hong Kong-ul: Bruce Lee.
În Ip Man însă nu este vorba despre Bruce Lee, ci despre cel care a fost cândva shifu-ul său, anume marele maestru Wing Chun, Ip Man. Povestea are loc în timpul invaziei japoneze a Chinei și arată cum artele marțiale ale lui Ip Man (jucat de Donnie Yen) contribuie la rezistența chineză. Deși este un film biografic, putem presupune că multe din faptele prezentate sunt exagerări folosite pentru a da o aură legendară lui Ip Man, abilităților sale și patriotismului său.
6. The Avengers (2012, r. Joss Whedon)
E greu să privești toate intrările din bogata filmografie Marvel și să alegi un singur reprezentat ca fiind unul din cele mai bune filme de acțiune ale secolului 21. Mai ales că majoritatea au numeroase calități în plus, pe lângă acțiunea explozivă: Doctor Strange (2016) este un festin vizual, Thor: Ragnarok (2017) este o comedie pură, iar Black Panther (2018) are atât de mult comentariu social încât a fost nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun film. Și cu siguranță am fost tentați să includem mai degrabă în top Avengers: Infinity War (2018) pentru povestea sa cutremurătoare și pentru calitatea de a fi probabil cel mai bun film Marvel de până acum.
Totuși, niciunul din filmele menționate mai sus nu s-ar fi bucurat de un succes atât de mare dacă nu ar fi awesomeness-ul pur și aproape neașteptat al primului The Avengers. A fost pariul care, odată câștigat, a făcut ca toți ochii planetei să fie ațintiți asupra proaspătului născut univers Marvel. Și, lăsând istoria recentă la o parte, e un film de acțiune al naibii de bun.
Joss Whedon reușește să le evidențieze abilitățile tuturor supereroilor chiar prin munca de echipă pe care o fac, în timpul invaziei chitaurilor asupra New York-ului. Bătălia a avut un impact atât de puternic în cadrul universului, încât a constituit un element important în poveștile multor filme și seriale Marvel care au urmat.
5. The Raid 2 (2014, r. Gareth Evans)
Dacă țări asiatice precum Thailanda și Coreea de Sud au început în secolul 21 să producă filme de acțiune de teapa celor din Hong Kong, China sau Japonia, nu același lucru se putea spune despre Indonezia. Asta până în 2011 când, sub conducerea regizorului galez Gareth Evans, a fost produs și lansat The Raid: Redemption. Filmul a impresionat prin realismul și brutalitatea luptelor prezentate, însă are și meritul de a face cunoscute lumii întregi artele marțiale indoneziene Pencak Silat.
Continuarea prezintă însă o poveste crime-drama mult mai complexă, personaje mult mai bine construite și lupte mult mai sângeroase. Chiar dacă uneori îți vine greu să crezi că protagonistul Rama (Iko Uwais) poate supraviețui seriilor de bătăi la care este supus, dârzenia sa face parte din evoluția finală a personajului.
4. Crouching Tiger, Hidden Dragon (2000, r. Ang Lee)
Luate separat, elementele lui Crouching Tiger, Hidden Dragon ar trebui să-l facă doar un film prost cu kung fu (n.a. afirmația aceasta e făcută de un fan declarat al filmelor proaste cu kung fu). Însă îmbinate de sensibilitatea unică a lui Ang Lee și cu o puternică tematică feministă, Crouching Tiger, Hidden Dragon reușește să fie atât de bun încât a reușit să câștige patru Oscaruri, dar și să reaprindă interesul publicului pentru filme cu kung fu, la începutul noului mileniu.
De fapt, „filme cu kung fu” nu e tocmai cea mai corectă expresie în cazul de față. Crouching Tiger, Hidden Dragon face parte dintr-o altă subcategorie a filmelor chineze cu arte marțiale, anume wuxia. Filmele wuxia sunt mai degrabă ancorate în legende și în literatura fantastică, astfel că eroii lor adesea vor avea puteri supraomenești precum sărituri ce seamănă cu zborul și folosiri ale chi-ului precum Forța în Star Wars.
Totuși, în Crouching Tiger, Hidden Dragon, regizorul taiwanez Ang Lee își arată admirația nemăsurată atât pentru filmele clasice wuxia, cât și pentru filmele vechi cu kung fu ceva mai convenționale. Deși scenografia este amplă, iar coregrafia și efectele speciale îți taie răsuflarea, cireașa de pe sabie vine de la poveștile de dragoste care leagă personajele – pe alocuri melodramatice, dar profund emoționante.
3. Kill Bill: Vol. 1 & 2 (2003, 2004, r. Quentin Tarantino)
Operele lui Tarantino sunt, în primul rând, filme despre filme. Ceea ce îl face însă pe Tarantino diferit de alți pastișori (și unul dintre cei mai apreciați regizori din lume) este un stil auctorial inconfundabil, marcat de personaje complexe cu o moralitate îndoielnică, dialoguri memorabile și perfecționism vizual.
În Kill Bill, Tarantino își exprimă încă odată dragostea pentru cinematograful exploitation al anilor ‘60-’70, concentrându-se pe omagii aduse vechilor filme cu kung fu, wuxia și cu samurai. Rezultatul este o violentă poveste despre răzbunare, amplu coregrafiată și întinsă pe durata a peste patru ore (de unde și împărțirea în două volume).
Chiar și dacă nu ești fan al filmelor de acțiune, vei fi probabil fascinat de cum fiecare twist și de fiecare strat al poveștii este dezvăluit de-a lungul capitolelor sale. Și chiar dacă vei fi poate oripilat de modul brutal în care The Bride își anihilează inamicii, îi vei înțelege motivele. Iar carisma Umei Thurman și frecventele spargeri ale celui de-al patrulea perete sunt suficiente pentru a te detașa de violența de pe ecran și a te face să empatizezi cu protagonista.
2. Dunkirk (2017, r. Christopher Nolan)
Poate că te-ai întrebat de ce nu am inclus până acum în top filme precum The Dark Knight (2008) sau Inception (2010). Deși acestea sunt, fără îndoială, blockbustere de calitate, nu considerăm că prin ele Christopher Nolan s-a afirmat ca un regizor de acțiune deosebit. Sigur, vei ține minte poveștile complexe, dialogurile pline de tâlc și scenografia monumentală, însă bătăile și urmăririle cu mașini (sau cu Batmobile sau cu snowmobile) pur și simplu nu par la fel de proaspete și inovatoare ca cele din alte filme incluse din lista noastră.
Totuși, statutul lui Nolan a evoluat brusc la regizor de acțiune prin excelență odată ce a lansat Dunkirk. Nu mulți sunt fanii care au apreciat această nouă abordare, însă, prin această poveste despre eroii celui de-al Doilea Război Mondial, Nolan îmbrățișează stilul filmului de acțiune pur. Dialogul și caracterizarea personajelor sunt aproape minimaliste, în schimb povestea este spusă prin acțiune și (pentru ca post-modernismul să nu lipsească) pe trei planuri temporale și fizice diferite, care ajung să se intersecteze.
Realismul bătăliilor este cel care contribuie la crearea unei tensiuni aproape greu de suportat, accentuată și de faptul că inamicul rămâne invizibil pentru spectatori. CGI-ul a fost foarte puțin folosit în realizarea scenelor de luptă, ceea ce face din Dunkirk nu doar un film de acțiune monumental, ci unul dintre cele mai tehnic-impresionante filme ale secolului 21.
1. Mad Max: Fury Road (2015, r. George Miller)
Nolan, Tarantino,Whedon sau Snyder n-au reușit să facă ceea ce George Miller a reușit să facă la vârsta de 70 de ani; anume, să realizeze cel mai bun film de acțiune de după anul 2000, dar și unul dintre cele mai bune filme ale noului mileniu. Par clișeice aceste afirmații absolute, însă este greu să nu le faci după ce vezi Mad Max: Fury Road, care, apropo, este orice, dar nu clișeic.
Fury Road este un reboot al francizei Mad Max, o serie de exploitation-uri care îi adusese succesul lui Miller în anii ‘80 și care l-a transformat pe Mel Gibson într-un adevărat star. Rolul lui Max este acum preluat de Tom Hardy, însă adevăratul erou noii aventuri este Furiosa (Charlize Theron), ceea ce dă lui Fury Road o tematică feministă absentă din primele filme.
Desigur, nu în feminism stă motivul pentru care cel mai recent Mad Max este un film de acțiune genial, ci în delirul vizual și kinetic al lui Miller. Folosind vehicule reale construite în ani de zile de preproducție și peste 150 de cascadori (inclusiv acrobați de la Cirque du Soleil), autorul ne transportă într-un univers arid post-apocaliptic pe care nici nu știam că vrem să-l vizităm. Iar atunci când nu ne facem să încleștăm dinții privind urmăririle cu camioanele gigantice, acompaniate de tobe și chitări scuipătoare de flăcări, Miller ne dă răgazul de a explora vizual ciudățenia fermecătoare a deșertului Australian.
Le va fi destul de greu viitorilor cineaști să detroneze capodopera de acțiune numită Mad Max: Fury Road, dar, deși mai sunt câteva decenii bune până la finalul secolului 21, sperăm să prindem ziua când un regizor vizionar va reuși să o facă.
Dacă ți-a plăcut articolul nostru despre cele mai mai bune filme de acțiune de după 2000, aruncă un ochi și peste Cele mai bune 20 filme SF din 2000 până în prezent.
