shutterstock_570619441

Bărbații sunt ființe pragmatice când vine vorba de haine, mereu aleg varianta simplă și ușor de purtat, iar accesoriile acestea sunt exact ce avem nevoie.

Nu știm cum ești tu, dar noi, când ne gândim la cutreieratul magazinelor, parcă obosim instantaneu. În plus, un dulap ticsit de haine nu e neapărat un deziderat pentru noi, așa că preferăm mereu variante simple, rezistente, comode și ușor de purtat în diverse combinații. Accesoriile de mai jos se înscriu perfect în aceste criterii:

1.Indispensabili iarna și nu numai

Hai să începem de la bază, cu încălțămintea. Sneakerșii sunt mereu o alegere la îndemână, dar nu sunt potriviți pentru orice împrejurare și cu atât mai puțin pentru iarnă. Mai bine te îndrepți spre astfel de ghete de piele pentru barbati, rezistente, ușor de purtat cu orice și am adăuga că sunt și în trenduri, asta dacă îți pasă de așa ceva, desigur.

2. Un cardigan bine ales te scoate din încurcătură oricând

Puțini bărbați știu ce e un cardigan, adesea îl numesc un „pulover cu nasturi”. Oricum îi spui, cert este e că bine să ai unul în dulap. E perfect pentru zilele de iarnă și chiar dacă ți aduce puțin aminte de hainele bunicului, îți garantăm că o să-l găsești mai mult decât util în aproape orice situație. Mergi pe mâna noastră cu asta!

cardigan bun

3. Sună banal, dar cu o cămașă care se așază bine, pur și simplu nu poți da greș

Bun, cel mai probabil ai deja niște cămăși prin dulap, dar ai și una care chiar se așază bine pe tine? Îți sugerăm una vișinie, kaki sau albastru închis și eventual o domnișoară care să-și dea cu părerea, fetele sunt mai sincere și lor le pasă mai mult de cum arăți decât amicilor de la bere, uneori chiar mai mult decât îți pasă ție însuți (indiferent dacă e iubita, o amică sau o colegă).

4. Tricoul alb, mereu potrivit, indiferent de împrejurare

Un tricou alb. Cumpără unul. După părerea noastră, nu mai ai nevoie de prea multe argumente în plus pentru a lua unul, dar dacă ai nevoie să fii convins, îți spunem că se potrivește la orice, că e ușor de purtat, că merge cu un cardigan precum cel de mai sus, iar dacă îi sufleci puțin mânecile, s-ar putea să observi că arăți precum modelul din poza de mai jos. Încă mai ai nevoie de argumente? Deja te lași cam greu.

shutterstock 390757069

5. Jeanșii negri, cei pe care îi poți purta mereu, în orice combinație

O pereche de jeanși negri își găsește ușor locul în garderoba unui bărbat, însă din motive necunoscute, nu foarte mulți bărbați o și au în dulap. Nu spunem că ar trebui să renunți la clasicii blue jeans, ci doar că cei negri sunt pur și simplu mai ușor de purtat cu orice și oricând. Mai vrei o veste bună? Atunci ascultă aici: CEO-ul companiei producătoare de blugi Levi’s spune că nu ar trebui să-ți speli jeanșii niciodată și că el, unul, nu o face. Cam extrem am spune noi, dar, hei, dacă e pentru planetă…

Practic, simplu și potrivit indiferent că mergi într-un pub sau ai un meeting. Sau, cel puțin, asta credem noi. Tu ce zici?

Sursa foto: Shutterstock

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Moda