1. Nu mai folosi altceva în afară de produse naturale

Toată lumea vorbește despre mâncarea naturală și pe bună dreptate. Calitatea alimentelor pe care le folosim și-a dovedit deja în nenumărate studii substanțialitatea, dar dacă oamenilor le scapă, de fapt, ceva? Prin urmare, deși susținem cu stoicism interesul pentru o alimentație bio, ne îndoim că este destul. Iar soluția nici că ar putea fi mai simplă. Deși se prea poate că te străduiești din greu să ai o alimentație care s-ar putea conforma oricărui standard, toate eforturile tale pot fi diminuate din cauza unei singure creme cosmetice pe care o folosești și unde conceptul de standard nu intră în discuție. Ai grijă, astfel, ca și cosmeticele cu care te tratezi să fie la fel de bio ca fructele proaspăt culese pe care le-ai cumpărat. Intră pe Republica BIO și vei înțelege despre ce vorbim. Produse hidratante, purifiante, antiageing și câte și mai câte.

2. Fă sport la fel de des cum zâmbești

Acum că te-ai asigurat că urmezi un plan de alimentație sănătos, iar produsele cosmetice pe care le folosești nu sunt mai prejos din punctul de vedere al calității, nu mai ai nevoie decât de ceva care să le pună în valoare. Ce poate fi deci mai potrivit decât mișcarea fizică? Toate ramurile anexe cuvântului sport nu fac decât să răspundă singure. Astfel, dacă trasul obișnuit de fiare sau alergatul nu te atrag, nu-ți pierde speranța, pentru că îți rămân în continuare o multitudine de variante. Fie că ai descoperit plimbatul cu canoea, fie că ți-a revenit dragostea pentru tenisul de câmp, ești liber să faci orice, atâta timp cât nu te lași înecat în sedentarism.

3. Nu lăsa educația să-ți scape

Mai multe decât Mens sana in corpore sano aproape că nu are rost să spunem. Cert este că goana către bani subminează în prezent tot mai mult educația, iar efectele grave ale acestui fapt vor ieși în evidență nu numai pentru antropologi, ci pentru fiecare dintre noi. Conform studiilor, educația este corelată fără dar și poate cu o viață mai lungă. Oamenii educați sunt mai predispuși la obiceiuri sănătoase și se conving mai repede de ceea ce nu le face bine. Lectură plăcută, deci!

4. Ia în serios adopția unui animal și ajutați-va unul pe celălalt

Adoptă un animal. Nu sunt puține studiile conform cărora patrupedele reduc considerabil șansele de a fi încercat de o depresie. În plus, niciodată nu a fost mai potrivit să te gândești la caritate. Pentru că noul tău prieten îți va aduce cu siguranță o mulțime de zâmbete, ce-ar fi să te asiguri că îi faci și lui un bine la fel de mare? Deși moda dictează să aduci în casă animale de sute de euro, poate ar fi mai bine să cântărești cu atenție sufletul unui animal din adăposturi și vei vedea că euro va deveni deodată o monedă prea mică pentru el.

5. Nu-ți neglija prietenii

Nu este doar o măsură bună pentru a-ți asigura câțiva ani în plus, ci este vitală, atât pentru lungimea vieții, cât și pentru calitatea acesteia. Persoanele cu un cerc strâns de prieteni s-au dovedit mai longevive, mai ales dacă ne gândim la persoanele de sex feminin. Femeile nu trăiesc fără un grup intim de consfătuitori, de aici și rapoartele conform cărora femeile trăiesc mai mult decât bărbații. În plus, nu-ți interzice nimeni să înțelegi prin asta că poți ieși tot mai des la bere cu prietenii.

În concluzie, întreabă-te cât de mult te bucuri să fii pe această lume și acționează, sau, mai mult, previne! Încă mai ai timp să iei toate măsurile necesare pentru a putea fotografia fiecare zi din noua ta viață!

Sursă foto: Shutterstock, baranq

1 comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*