Ea este cea mai importantă persoană din viața ta. Atât de importantă încât poți vizualiza toată viața voastră împreună. Cu bune și cu rele. Dar mai ales cu momente importante. De la acela în care spune DA, la aniversări și tot felul de motive de sărbătoare. Și cum poți spune mai bine „ești cea mai importantă persoană pentru mine” dacă nu cu ajutorul bijuteriilor cu diamante? Suntem aici să te sprijinim, iar cu ajutorul Teilor te vom ghida să alegi cele mai potrivite bijuterii, în funcție de ocazie. Stai cu ochii pe seria #momentedediamant și spune-ne în ce momente ai nevoie de ajutorul nostru.

Se spune că, odată cu trecerea timpului, pasiunea din relație se stinge. Așa că, fiecare relație și căsnicie care trece testul timpului, fără să își piardă doza de iubire sau să ajungă la acel prag de monotonie, merită să fie celebrată. Iată, în continuare, câteva motive pe care se cuvine să le trecem în revistă: 

Care sunt cele mai importante motive și ocazii de aniversare a relației – cadouri potrivite
Locuri în care merită să celebrați aniversările de cuplu

Care sunt cele mai importante motive și ocazii de aniversare a relației – cadouri potrivite

Monotonia intervine ușor într-o relație de lungă durată, mai ales când este vorba de căsătorie în care intervin și alte dificultăți. Din fericire, cu iubire, respect, înțelegere și implicare, orice problemă poate fi depășită. Un alt secret este să vă bucurați împreună de evenimentele importante care apar pe parcursul căsniciei. Dacă zilele de naștere ni le sărbătorim an de an, nu am putea face asta și pentru o relație? Conform tradiției, este chiar indicat să bifezi printr-o petrecere următoarele momente importante pentru cuplurile căsătorite: 

Nunta de argint și nunta de aur 

Nunta de argint și cea de aur sunt cunoscute la noi mai ales datorită numărului mare de ani care a trecut de la căsnicie: 25, respectiv 50. Este o tradiție care își are originile în Franța medievală, când soții obișnuiau să își încoroneze soțiile cu o ghirlandă argintie, atunci când sărbătoreau 25 de ani împreună și o ghirlandă de aur, la 50 de ani de căsnicie. De atunci, acest obicei a fost păstrat până în zilele noastre, când tradiția spune că cele două evenimente trebuie celebrate așa cum se cuvinte. 

Cadouri potrivite pentru nunta de aur și argint 

Pline de emoție și bucurie, ambele evenimente sunt un prilej ideal pentru a închina o cupă de șampanie în cinstea dragostei care durează, în ciuda trecerii anilor. Împlinirea a 25, respectiv 50 de ani de căsnicie se celebrează, de regulă, printr-o petrecere, de unde nu au voie sa lipsească buna dispoziție și nici cadourile potrivite, cum ar fi: 

  • Un CD cu melodiile care erau la modă în anul nunții;
  • O ședință foto în care să refaceți fotografiile cu voi, de acum 25, respectiv 50 de ani;
  • Inele din aur alb și aur galben; 

INEL DE LOGODNA CU DIAMANT PEAR CUT DE 1.04CT GIA

  • Bijuterii cu safir pentru nunta de aur;

CERCEI AUR ALB CU DIAMANTE SI SAFIRE

  • Un city break într-o destinație romantică; 
  • Un cireș japonez; 
  • Un buchet mare sau un coș de flori argintii sau aurii;
  • O sticlă cu vin de colecție; 
  • Pahare de șampanie personalizate; 
  • Un album cu imagini din tinerețe, poze cu copiii și cu nepoții, poze din vacanță.

Nunta de porțelan

Tradiția a ales ca primii 20 de ani de la căsătorie să fie celebrați printr-o aniversare ce are drept simbol un lut care, deși pare fragil, a trecut prin foc și temperaturi înalte pentru a fi transformat în porțelan. Cunoscut ca material de preț, el și-a conturat renumele de sute de ani. Desigur că cele două decenii petrecute împreună nu pot trece neobservate, așa că o petrecere organizată alături de prieteni, familie și cei dragi este binevenită. 

Cadouri potrivite pentru nunta de porțelan

La cinci ani de la nunta de cristal, oamenii pot sărbători nunta de porțelan. Sunt multe motive pentru care merită să faceți asta printr-o petrecere alături de cei care v-au fost alături în toată această perioadă. De asemenea, vă puteți face cadou și o vacanta în Marsilia, Franța, unde puteți vizita Muzeul dedicat ceramicii. 

Nunta de cristal 

Acest eveniment sărbătorește 15 ani de la căsătorie și simbolizează investiția făcută în toată această perioadă, asumarea și răsplata primită, dar și strălucirea care apare odată cu depășirea acestui prag. Se spune că partenerii încep să își reflecte unul altuia calitățile, dar și defectele, să devină transparenți unul în fața celuilalt, la fel ca două bucăți de cristal. 

Cadouri potrivite pentru nunta de cristal 

Și iată că relația voastră a ajuns la vârsta adolescenței, 15 ani. Nu orice cuplu are ocazia să sărbătorească atâția ani de căsnicie. Așa că merită să vă bucurați cum se cuvine. Iată ce cadouri sunt potrivite pentru acest moment:

  • Un pandantiv cu pietre prețioase pentru soția ta; 

PANDANTIV AUR ALB DIAMANTE SI SAFIR GALBEN

  • Pahare din cristal din care să beți șampanie alături de cei dragi; 
  • Un vas de cristal în care, timp de un an, să strângeți amândoi bilețele pe care să notați motivele pentru care sunteți recunoscători că vă aveți alături unul pe altul;
  • Parfumul preferat.

Nunta de tinichea sau aluminiu 

Chiar dacă denumirea ne-ar putea duce cu gândul la un material ieftin, care se rupe ușor, aluminiul are, totuși, și o calitate: rezistă împotriva ruginii. Nu este „măcinat” de trecerea timpului, la fel și o relație care împlinește zece ani de la căsătorie. Desigur că primul deceniu împreună trebuie marcat într-un mod unic: o vacanță într-o țară pe care nu ați vizitat-o niciodată, o petrecere surpriză, un zbor cu parapanta. 

Cadouri potrivite pentru nunta de tinichea sau aluminiu 

Pentru această aniversare, poți opta pentru decorațiuni interioare făcute din acest material. Avantajul lor este că pot fi ușor de integrat în orice decor. Sunt potrivite și obiectele placate cu bronz și finisate manual. 

Nunta de lemn

Se spune că primii cinci ani de după relație se consumă la fel de repede ca un lemn care arde. În primii cinci ani reușiți să faceți lucrurile la care visați înainte de căsătorie. Poate treceți chiar la următoarea etapă, botezul, poate îi cununați pe cei mai buni prieteni, începeți să strângeți bani pentru renovarea apartamentului. În această etapă, consolidați căsnicia ca și cum ați pune temelia unei case. Cu cât fundația este mai puternică, fiabilă, cu atât mai mult va rezista intemperiilor. Așa că efortul depus în primii cinci ani de la căsătorie trebuie și el aniversat, nu?

Cadouri potrivite pentru nunta de lemn  

Primii cinci ani de căsătorie merită sărbătoriți cu o mică petrecere între prieteni și cu un dar oferit din suflet, pe care să îl păstrați amintire pentru următorii ani:

  • Câte un set de bijuterii care să vă amintească de acest eveniment și pe care le puteți purta și la aniversarea de 15 ani; 
  • O cutie din lemn pentru bijuterii;
  • Un glob pământesc; 
  • Un set de instrumente pentru birou; 
  • Un set de șah din lemn; 
  • O agendă care are coperta din lemn.

Nunta de hârtie 

Are loc la un an de la căsătorie și sărbătorește depășirea unei etape fragile sau cel puțin așa spune tradiția. Primul an după căsătorie fiind destul de delicat, el se poate rupe la fel de repede ca o foaie de hârtie. Schimbările care apar odată cu angajamentul luat, modul de acomodare cu noul statut de proaspăt căsătorit, ideea că ai renunțat la burlăcie și nu se știe cât de dor îți va fi de ea sunt o provocare pentru orice cuplu, așa că depășirea ei este motiv de sărbătoare și un moment potrivit pentru a vă mulțumi că sunteți în continuare unul alături de celălalt. 

Cadouri potrivite pentru nunta de hârtie 

Cu siguranță soția ta va fi surprinsă când îi vei oferi un cadou chiar în ziua în care împliniți un an de la căsătorie. Mai mult ca sigur, nu se va aștepta. Iată ce îi poți oferi: 

  • O bijuterie din colecția Pure Diamonds care să se asorteze cu inelul de logodnă; 

WHITE GOLD AND DIAMONDS BRACELET 5 CT

  • O agendă vintage în care să notați evenimentele viitoare, importante;
  • O hartă a lumii, răzuibilă;
  • Un album foto în care să așezi cronologic câteva fotografii din anii care urmează;
  • Obiecte decorative, cum sunt globurile vintage; 
  • Un calendar pe 50 de ani în care să notați momentele importante petrecute împreună. 

Cadouri potrivite pentru logodnă și căsătorie

Pentru cele două evenimente, putem spune că darurile sunt deja incluse și vin la pachet cu logodna, respectiv căsătoria. Inelele pe care le veți purta pe deget (aproape) zilnic, darurile primite de la prieteni, rude, familie, în cadrul petrecerii, luna de miere, angajamentul oferit sau promisiunea primită în cadrul cununiilor civile ori religioase sunt cadouri care vă vor aminti permanent de eveniment. La ele poți adăuga: 

  • Un album foto în care să puneți cele mai reușite fotografii făcute în ziua nunții; 
  • O cutie cu un design reprezentativ în care să păstrați câteva detalii de la nuntă: mărturiile, invitațiile, papionul. De asemenea, puteți ruga prietenii să noteze pe câte un bilețel câteva sfaturi pentru început de drum și să le păstrați în această cutie; 
  • Un colaj cu imagini „before and after”;
  • O sticlă cu vin din anul nunții pe care să o păstrați mulți ani și să o deschideți la nunta de argint. 

Locuri în care merită să celebrați aniversările de cuplu

Dacă tot am vorbit de cadouri și motive de sărbătoare, am putea trece pe listă și locurile sau ideile prin care poți da mai multă viață aniversării. Dacă îți dorești ceva inedit, diferit de modul în care îți sărbătorești ziua de naștere, de exemplu, avem pentru tine câteva sugestii care să te inspire:

  • La petrecerea de un an puteți organiza o cină romantică la voi acasă sau un picnic în parcul vostru preferat; 
  • Mergeți la o proiecție de film în aer liber; 
  • Închiriați o rulotă și porniți amândoi într-o mică aventură;
  • Luați cina la restaurantul în care ați ieșit împreună, prima dată;
  • În cadrul petrecerii, proiectați câteva imagini cu voi, înainte de nuntă și cu voi, cei de acum; 
  • Organizați un city break într-un oraș nou; 
  • Porniți într-o călătorie de câteva săptămâni. 

Sperăm că toate aceste idei ți-au reamintit că atunci când ești cu persoana iubită, împlinirea unui nou an de relație sau căsătorie poate fi un prilej de sărbătoare. 

Sursa foto: Shutterstock 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Moda