Ce planuri aveţi mâine? Nu vreţi să dăm o fugă până la mare?

Era 2003, într-o vineri seară, într-un bar din Sibiu când unul dintre colegii de facultate ne-a pus întrebarea de mai sus. În 5 minute ne-am decis să mergem, în alte 5 minute ni s-au mai alăturat alţi şapte amici, doi dintre ei şoferi. La vremea respectivă mi s-a părut o nebunie: să plecăm aşa, pe nepusă masă, la mare? De atunci au trecut 15 ani şi lucrurile au evoluat incredibil.

Azi, când spui „escapadă“ nu mai vorbeşti întotdeauna despre o drumeţie la munte sau despre o plecare în Vamă. Te uiţi dincolo de graniţe şi verifici zborurile. Companiile aeriene şi-au extins operaţiunile în România, preţurile au scăzut, toate regiunile ţării au aeroporturi de pe care pleacă zboruri către toate colţurile Europei.

Aceste avantaje, puse în balanţă cu situaţia precară a infrastructurii de la noi, arată că este mult mai profitabil – ca timp, ca satisfacţii sau cheltuieli – o aventură de azi pe mâine în Madrid sau Brugge sau chiar într-un orăşel necunoscut ca Memmingen, decât un weekend într-o staţiune de pe Valea Prahovei sau pe litoralul de la noi.

Timpul nu mai costă bani, timpul este bani şi trece decisiv în favoarea unui city-break: într-o oră şi jumătate putem ajunge la Viena, în trei ore la Roma şi în patru la Valencia. Românii au observat asta: potrivit unui studiu, 31% dintre ei şi-au planificat cel puţin un city-break în 2017. Dacă punem la socoteală şi faptul că, potrivit unui alt studiu, călătoriile sunt secretul fericirii, nu mai e de mirare dacă într-o vineri seară vă sună cineva apropiat să întrebe dacă nu vreţi să daţi o fugă până la mare… în Sicilia.

Problema – pentru că acolo unde sunt oportunităţi noi, sunt şi probleme noi – apare atunci când vorbim de planificare. Nu mai e suficient să te urci în maşină cu hainele de pe tine, să conduci câteva ore şi-ai ajuns pe plaja din Mamaia. Aşa că am pus la punct câteva sfaturi şi idei ca să vă urmaţi primul impuls şi să plecaţi într-o escapadă perfectă dincolo de graniţe.

Cum să fii mereu pregătit financiar pentru o călătorie neprevăzută 

Între noi fie vorba, în topul principalelor piedici care ne ţin departe de toate locurile fascinante pe care am vrea să le vedem sunt banii. Şi nu are cine să ne reproşeze că ne gândim întâi la portofel. „Nu am luat încă salariul – Am nişte bani, dar vreau să-mi cumpăr motocicletă – Ţin banii în contul de economii şi, dacă deschid Cutia Pandorei, mai rămân doar cu speranţa“; motive sunt destule şi aproape toate-s îndreptăţite. O alternativă bună sunt cardurile de credit pentru călătorii, pentru că şi marile bănci au simţit vântul schimbării şi oferă acum, pe lângă rate fără dobândă şi bonusuri la cumpărarea biletelor de avion, şi servicii integrate, cum ar fi asigurarea medicală pentru călătorie. O altă opţiune ar fi banii puşi de-o parte într-un fond destinat exclusiv călătoriilor, dar… „exclusiv“ este un termen relativ.

Biletele de avion și cazarea, primele de care trebuie să te ocupi când pleci într-un city-break

Odată rezolvată problema banilor, următorul pas este să găsiţi cele mai bune oferte aeriene către destinaţie. În România activează câteva site-uri comparatoare de zboruri, cum ar fi momondo şi eSky, care vă permit să găsiţi din două-trei click-uri cele mai bune curse aeriene către weekendul de vis pe care vi-l doriţi. Dacă nu aveţi încredere în aceste platforme – şi sunt unele voci care spun că, uneori, rezultatele căutărilor omit cursele low-cost -, sunt şi site-uri care fac munca de documentare în locul vostru şi vă propun diverse destinaţii. Singurele neajunsuri: e alegerea lor, nu a voastră şi trebuie să vă decideţi pe loc, altfel oferta pică.

Cât despre cazare, opţiunile sunt la fel de variate ca cele pentru biletele de avion. Probabil cel mai utilizat serviciu în România este Booking.com: în ultimii ani a ajuns la o pondere de până la 50% din vânzările hotelurilor din România, chiar dacă unii hotelieri nu sunt prea mulţumiţi de asta. Tot mai mulţi români se îndreaptă şi către servicii de cazare direct de la proprietar, cum ar fi Airbnb. Orice variantă aţi alege, rezervarea poate fi făcută online, de pe smartphone, în timp ce savuraţi o cafea în aeroport, aşteptînd avionul.

3 sfaturi pe scurt pentru o escapadă perfectă 

Alege destinaţia potrivită pentru un city-break. Munchen în timpul Oktoberfest nu este o idee prea bună: biletele de avion costă mult, la fel şi cazarea – dacă ai noroc să găsești ceva liber. Escapadele last-minute îşi pierd scopul dacă ajung să coste la fel de mult ca o vacanţă planificată cu şase luni înainte.

Nu lua niciodată prea mult bagaj. Patru perechi de încălţări, cinci de pantaloni, fără să mai punem la socoteală cămăşile, tricourile şi puloverele, sunt un pic prea mult pentru o escapadă de trei zile într-un orăşel din Toscana. Nu mai vorbim de costurile impuse de unele companii aeriene pentru bagajele suplimentare.

E o aventură, nu o cursă contracronometru. Nu îți impune să vizitezi absolut toate obiectivele turistice în cele câteva zile pe care le ai la dispoziţie. Ocolește, dacă e posibil, cele mai cunoscute puncte de atracţie: riști să pierzi timp preţios aşteptând la coadă.

Cum aplici sfaturile de mai sus în viața de zi cu zi 

Samuraiul şi strategul japonez Miyamoto Musashi scria, în „Cartea Celor Cinci Cercuri“, că cel care ştie bine un lucru, ştie alte zece mii, iar cel care învinge un duşman, învinge zece mii. Cu alte cuvinte, urmează aceleaşi principii atunci când pleci într-o călătorie neprevăzută, ca şi atunci când închei o afacere sau când îţi cauţi un nou job.

  1. Fii mereu deschis către şanse noi şi nu spune niciodată „nu“ din prima
  2. Caută oportunităţi acolo unde nu se gândeşte nimeni
  3. Dacă nu ai resurse, găseşte alte soluţii care să-ţi permită să fii mereu pregătit
  4. Impune-ţi limite şi riscuri acceptabile şi nu le depăşi
  5. Nu te lăsa niciodată surprins – nici de reuşite, nici de eşecuri

La final, o abordare filozofică a călătoriilor 

Când eşti mereu gata de drum şi vrei să pleci nu într-o călătorie, ci într-o aventură, asta nu înseamnă neapărat căţărare în Himalaya, mountain biking în Alpii Cordilieri sau o cursă de cămile în adâncurile Saharei. De multe ori, locurile mai puţin vizitate ascund adevărate perle, şi la fel de bine poţi spune că eşti într-o aventură pe străduţele ferite ale Romei, când toată lumea se îngrămădeşte la coadă la Colosseum, ca atunci când ai face rafting pe Amazon.

Călătoria este în primul rând o stare de spirit. Contează drumul, nu destinaţia. Contează mai mult oamenii pe care-i ai alături de tine şi cei pe care-i vei cunoaşte, şi nu este nevoie să bifezi toate obiectivele turistice, ca să poţi spune la final că a fost o călătorie reuşită.

Surse foto: Shutterstock

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Moda