investeste-in-tine-696x522

De la idei de antreprenoriat, la diverse proiecte personale și educație informală în domeniile care te interesează, ai ce face dacă vrei să treci la nivelul următor. Aici intră și planurile de călătorii.

Generația milenarilor a modificat percepțiile referitoare la reușita în viață și, într-o anumită măsură, a ridicat standardele. Pe de o parte, este o generație care nu mai vrea să investească prea mult în bunurile materiale și în ceea ce face tot restul lumii, ci vrea să nu rateze experiențe. Se ghidează după cuvintele lui Steve Jobs: „Timpul tău e limitat, așa că nu-l mai irosi trăind viața altcuiva”.

Este generația pentru care cea mai mare teamă este că se va trezi la finalul vieții cu regrete față de ceea ce nu a reușit să realizeze și să experimenteze încă. Idealistă, dar și întreprinzătoare. Eroii ei vin din zona antreprenoriatului și sunt oameni implicați în o sută de proiecte odată – ca Elon Musk, care dezvoltă mașini electrice, vrea să trimită oameni pe Marte, creează acoperișuri solare, investește în inteligența artificială și se mai implică și în acțiuni filantropice.

Asta înseamnă că inclusiv investițiile financiare și ideile de business merg în direcția dezvoltării personale și a experiențelor memorabile și cât mai originale. Trebuie să știi pe ce dai banii și nu ne referim aici doar la casă, mașină, haine și gadgeturi. Este important să investești în tine și să faci doar ceea ce te reprezintă cu adevărat, renunțând la proiectele și la visurile care nu îți aparțin, de fapt, şi care ți-au fost impuse de societate.

Chiar dacă nu faci parte din această generație, trebuie să ții pasul cu ea. Cum investești în tine, urmându-ți drumul propriu? Iată câteva idei care să te inspire:

  1. Fă trecerea la antreprenoriat

Nu e obligatoriu, nu trebuie să te numești neapărat antreprenor și nici nu e necesar să investești în proiecte de anvergură. Totuși, a dezvolta ceva pe cont propriu, în care să investești bani și care să îți aducă și venituri, este un pas care îți va influența viața mult în bine: de la a deveni mai responsabil, mai eficient cu timpul și mai atent la buget, până la a-ți consolida încrederea în tine. Face bine și la imagine, într-o lume în care inițiativa privată e la putere.

Indiferent care sunt obiectivele tale, dacă vrei să dezvolți o mică afacere sau doar un proiect, creează un plan care să te ajute să te organizezi. Vei avea nevoie, desigur, și de finanțare. Demonstrează tuturor că ești matur, sărind peste pasul cu împrumutatul de la familie și prieteni și mergând direct spre soluții de care ești direct responsabil. O idee comodă și avantajoasă poate fi un credit de nevoi personale de acest tip.

  1. Creează proiecte în jurul pasiunilor tale

Nu te gândi neapărat la business. Orice proiect care îți dezvoltă pasiunile și, odată cu ele, noi abilități, plus încrederea în sine, este o investiție care merită. Când faci ceea ce îți place și te transformi în cea mai bună versiune a ta, toți cei din jur observă, inclusiv femeile. Îți plac sporturile și călătoriile?

Creează un blog de călătorii sau un proiect, împreună cu prietenii tăi, în care experimentați și apoi oferiți și altora sfaturi despre yachting, sau călătoria cu balonul, enduro sau ce trasee poți face cu motorul, în țară și în străinătate. Femeile apreciază multe lucruri la un bărbat, dar dacă ar fi să realizeze portretul robot al tipului perfect, este unul cu pasiuni, întreprinzător și sigur pe el.

  1. Învață în mod continuu

Investește, în primul rând, timp și concentrare în procesul de învățare. Asta înseamnă să iei lucrurile în serios, să îți faci un plan și, totodată, înseamnă că te poți orienta și spre soluții informale: nu trebuie să te întorci neapărat la școală, să te înscrii la a doua facultate, ci poți să îți adaugi cunoștințe și abilități proaspete prin cursuri, seminarii, conferințe, tutoriale online, cărți.

Unele te vor costa bani, altele nu. Important este să investești în ceea ce ți-ai dorit întotdeauna să faci, dar nu ai reușit încă; în direcțiile unde simți că există anumite lipsuri; în acele domenii care te pot ajuta să avansezi la job. Dacă te interesează fotografia, de exemplu, nimic mai simplu: investește într-un device bun, accesorii de primă mână și, mai ales, citește, informează-te și urmărește-i pe cei mai buni în domeniu.

Noi am venit cu trei idei prin care poți trece la nivelul următor. Hai să completăm lista: tu la ce te-ai gândit?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Moda