E obiectul care te însoțește zi de zi și cel pe care te bazezi chiar și pentru cele mai (aparent) mărunte aspecte din viața ta. Nu-i surprinzător, deci, că vrei să-l păstrezi intact și perfect funcțional. Împreună cu Mobiup, îți arătăm pe parcursul mai multor episoade tot ce ai de făcut ca să-ți blindezi telefonul. La propriu.

Telefonul mobil pe care îl ai acum în buzunar este, mai mult ca sigur, un smartphone, așa că, cel mai probabil, te confrunți adesea cu probleme în ceea ce privește bateria. Chiar dacă aceasta are o durată de viață de câțiva ani, anumite obiceiuri pe care le ai în când folosești telefonul duc la scăderea duratei sale de viață și există șansa să fii nevoit să o înlocuiești mai devreme decât ți-ai fi dorit. Pentru a amâna acel moment și pentru a menține bateria telefonului tău în condiții optime pentru cât mai mult timp, poți avea în vedere câteva măsuri pe care să le aplici ori de câte ori ai ocazia. 

Folosește doar încărcătoare originale

Atunci când faci o investiție și îți achiziționezi un telefon nou, acesta vine la pachet cu un încărcător original, pe care producătorul recomandă să îl folosești. În timp,acesta se poate defecta, iar pe piață se găsesc și multe variante alternative de încărcătoare, care nu sunt originale, dar care te pot tenta să le cumperi deoarece sunt mai ieftine. Achiziționând un astfel de accesoriu, îți riști în primul rând siguranța, deoarece au existat cazuri în care smartphone-urile s-au topit sau au luat foc din cauză că s-a încercat folosirea unor încărcătoare care nu erau originale. În cazurile mai puțin grave, un încărcător fake afectează durata de viață a bateriei telefonului tău. În timp, vei vedea că aceasta se descarcă mai repede și, la un moment dat, va deveni complet inutilizabilă. Încarcă-ți telefonul doar cu un acccesoriu original și, dacă cel primit la cumpărarea gadgetului se defectează, înlocuiește-l tot cu unul original, chiar dacă este mai costisitor decât unul fake. De asemenea, dacă folosești un încărcător auto, alege unul de calitate, care să nu aibă efecte negative asupra funcționării telefonului tău.


Citește și :


Optimizează resursele hardware

Știi că bateria se descarcă mai repede dacă navighezi multe ore pe Internet, lași inutil mai multe aplicații deschise simultan, setezi luminozitatea ecranului la maximum și ai activată opțiunea de rotire a ecranului. Acestea nu doar consumă un procent semnificativ din energia telefonului tău, dar, în plus, scad și durata de viață a bateriei. Printre cele mai mari consumatoare de energie dintre resursele hardware se numără ecranul, conexiunea la Internet prin date mobile, apelurile și conexiunea wireless. Astfel, pe cât posibil, încearcă să nu lași datele mobile pornite și să ții telefonul în buzunar, ci să le activezi doar când ai nevoie de ele. În ceea ce privește luminozitatea ecranului, folosește-te de setarea care o adaptează în funcție de nivelul de întuneric din mediul înconjurător, pentru a salva energie. Dezactivează hotspotul și serviciile de localizare când nu ai nevoie de ele și blochează opțiunea de rotire a ecranului. Aceste măsuri te vor ajuta să crești durata de viață a bateriei tale. 

Optimizează resursele software

Dacă ai multe aplicații și servicii instalate în telefon, riști ca durata de viață a bateriei tale să scadă considerabil în timp. Dezactivează aplicațiile pe care le folosești extrem de rar sau cele pe care nu le folosești deloc și nu lăsa aplicații deschise în fundal. Dacă îți place să ai un fundal dinamic pe telefon, ar trebui să știi că și acest lucru afectează bateria și poate ar fi o idee mai bună dacă ai opta pentru un fundal static, care să consume mai puțină energie. Actualizează-ți sistemul de operare atunci când ai această posibilitate, deoarece, de obicei, producătorii aduc îmbunătățiri în ceea ce privește consumul de energie. 

Ține cont să nu lași telefonul la încărcat după ce acesta a atins pragul de 100%, dar și să nu îl expui la temperaturi mai mari de 35 de grade Celsius. Telefonul a devenit un obiect fără de care rar mai ieșim din casă, așa că este important să știi că te poți baza mereu pe el. Poartă cu tine o baterie externă de fiecare dată când ieși în oraș dacă știi că există posibilitatea să nu ai acces la o priză și ține cont, pe cât posibil, de indicațiile date, pentru a te bucura de buna funcționare a telefonului tău pentru cât mai mult timp.

Sursă foto: shutterstock.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Moda