mobila living barbati

Care sunt stilurile de mobilă de living?
Ce materiale și ce culori sunt recomandate pentru mobila din living
Cum alegi mobila în funcție de caracteristicile camerei
Cum alegi piesele de mobilă din living
Ce este la modă pentru mobila de living în 2018

Media de viață a unei canapele este de aproximativ 3.000 de zile, adică opt ani, timp în care primește aproximativ 782 de vizitatori și servește ca loc de luat masa de cel puțin 1.261 de ori. După aceste evenimente din viața canapelei, adesea este schimbată în favoarea uneia mai noi, mai moderne sau chiar într-un proces de renovare totală. Dacă și tu ai astfel de planuri, avem câteva propuneri care se extind la întregul mobilier de living. Sperăm să-ți fie utile.

Care sunt stilurile de mobilă de living?

Înainte de a cumpăra mobilă, gândește-te la un concept creativ pe care ai vrea să-l asociezi cu livingul. Dacă vei găsi o temă comună, nu doar că îți va fi mai ușor să alegi elementele de mobilier, dar acestea vor arăta mai bine împreună, iar camera va avea un aspect plăcut, artistic, unitar. Există o mulțime de stiluri de la care să pornești, dar noi ți le prezentăm pe cele mai trendy:

Stilul Retro

Stilul retro este asociat în special cu anii ‘50/‘60/‘70 și aduce un omagiu obiectelor de mobilier la care astăzi ne uităm cu nostalgie. Nu te gândi la modul cum este mobilat livingul bunicii și la elementele decorative românești. Dacă ai urmărit serialul Mad Men, stilul este mai mult în acea direcție, o combinație dintre cultura pop (se poate dezvolta chiar un accent de pop art), patternuri psihedelice geometrice sau florale și elemente country.

Culorile calde și, în special, nuanțele de ocru domină stilul retro, iar contrastele stridente autentifică stilul. Unghiurile rotunjite ale mobilei și în special ale canapelelor cu butoni, luminile calde și difuze, accesoriile ca de căsuțe de păpuși, toate acestea întregesc stilul retro.

Dacă îți place ideea de a te juca cu culorile și nu ți-e teamă de încărcarea livingului, poți aborda chiar stilul pop art, ce merge de minune cu alte piese de mobilier retro. Alege un canvas cu o operă a lui Roy Lichtenstein sau Andy Warhol sau colantează un perete cu celebrul chip al lui Marilyn Monroe, în patru variante de culoare.

Alege cu mare grijă mobilierul, dacă te-ai hotărât asupra acestui stil, caută chiar și la târgurile vintage accesorii și te vei bucura de un living viu colorat, ce emană o atmosferă veselă și plină de energie pozitivă.

mobila retro

Stilul Industrial

Stilul industrial, denumit și loft, a devenit popular în anii 2000 și a apărut în America, în încercarea de a transforma în spații locuibile containere, fabrici dezafectate sau depozite abandonate. Acest stil urban juxtapune elementele rafinate cu cele nefinisate, iar materialul dominant, metalul, apare în tot felul de combinații, adesea minimaliste, care surprind privirea prin creativitate.

Țevile expuse și reinterpretate stilistic, canapelele din piele jupuită sau cărămida netencuită, lăsată aparent neglijent la vedere, toate acestea sunt doar câteva dintre semnăturile stilului industrial, ce pare mai mult o dovadă de dezinteres decât o alegere estetică. În ciuda acestui aspect, stilul industrial rămâne preferatul pub-urilor moderne și poate aduce un aer interesant într-un living.

Culorile calde îmblânzesc aspectul țevilor, al metalului, în general, iar stilul prinde cel mai bine în spațiile deschise, neconvenționale. Lămpile ingenios agățate, plantele masive și scaunele metalice, nelustruite și nefinisate pot oferi un aspect industrial, cu o investiție minimă.

Stilul Scandinav

Stil remarcabil cu efort insesizabil, iată principiul stilului scandinav. Simplitatea și minimalismul ce caracterizează întreaga cultură scandinavă se extind și asupra stilului decorativ. Apărut în anii ‘40, a cucerit întâi America și apoi Europa, iar astăzi este popularizat și prin intermediul celui mai renumit retailer de mobilă, IKEA.

Liniile simple ale mobilei emană o eleganță sofisticată, iar numărul redus de elemente de mobilier oferă senzația de spațiu aerisit. Lumina naturală joacă un rol important, iar oglinzile sunt puse adesea pentru a o reflecta și a da senzația unui spațiu mai mare decât este, de fapt. Lumânările în toate formele și dimensiunile sunt accesorii nelipsite.

Dacă ai decis să-ți decorezi livingul în stil scandinav, alege culori neutre și stabilește un accent de culoare doar într-un anumit loc, cu o singură piesă de mobilier. Lemnul predomină și este completat de texturi naturale, precum bumbacul. Optează pentru piese utilitare, fără a fi încărcate estetic, la un preț decent.

Stilul Nautic

Designul marin nu mai are nevoie de explicații privind inspirația. Prospețimea unui living nautic poate fi exprimată atât prin accesorii, cât și prin piese mari de mobilier, în alb și bleumarin.

Culoarea predominantă este asociată cu calmul, creativitatea și inteligența și se potrivește de minune în spațiul unde petreci timp alături de familie. Relaxarea inspirată de culoarea albastră poate fi cheia către facilitarea comunicării, dar și către reducerea apetitului. Marchează stilul nautic printr-un dulap de dimensiuni mici, bleumarin, printr-o pătură așezată neglijent peste canapea sau prin accesorii maritime, precum scoicile sau decorațiunile cu dungi în alb și albastru.

Ce materiale și ce culori sunt recomandate pentru mobila din living

Dacă te-ai hotărât asupra stilului, materialele și culorile pe care le vei alege pentru living vor fi influențate de acesta.

Dacă vrei un living retro, caută piese în culori puternice, care să contrasteze sau, cel puțin, să ofere un efect vizual puternic. Poți alege o canapea galbenă și un covor cu pattern geometric negru sau o bibliotecă vopsită turcoaz ce contrastează cu pernele roz de pe o canapea gri. Stilul retro și, mai ales, cel pop art îți deschid calea spre jocul culorilor vibrante.

Cel nautic este la fel de permisiv, din punct de vedere cromatic, atât timp cât rămâi fidel nuanțelor închise de albastru și dungilor, fără a introduce alte accente de culoare.

Stilul industrial și cel scandinav sunt mai cumpătate ca expunere a culorilor tari, însă compensează fie prin aspectul nefinisat, fie prin simplitatea elegantă.

Indiferent de culorile pe care le stabilești în concordanță cu stilul livingului, trebuie să fii atent la materialele mobilei.

PAL-ul este un material ieftin și reprezintă alegerea majorității, mai ales că este disponibil într-o mulțime de culori și texturi. Are o durată de viață mai scurtă decât MDF-ul și este sensibil la umiditate. MDF-ul are o duritate mare, comparabilă cu cea a lemnului masiv, și oferă oportunitatea de a prelua forme interesante, prin frezare. Se poate vopsi ușor, dar preusupune și costuri considerabile.

Cum alegi mobila în funcție de caracteristicile camerei

Un alt reper în alegerea mobilei este tipul livingului în care va fi amplasată. Dacă acesta se află într-o mansardă, cu pereți înclinați, trebuie să adaptezi stilul și forma mobilierului. Stilul loft sau industrial, cu toleranță crescută pentru improvizații și piese nefinisate, poate fi cea mai bună alegere. După principii similare te poți ghida și în altfel de cazuri.

Living mic

Dacă livingul este mic, caută să oferi impresia unui spațiu mai mare. Poți face asta cu ajutorul luminii și al oglinzilor, dar și prin mobilier minimalist. Un spațiu aerisit și bine iluminat natural, decorat în culori neutre, va da impresia de dimensiuni augmentate.

Living deschis

Un living deschis, care se unește, într-un anumit punct, cu bucătăria, sufrageria sau cu biroul trebuie să comunice echilibrat cu acestea, din punct de vedere stilistic. Asigură-te că, atunci când vei cumpăra mobilă pentru living, vei ține cont de stilul și de registrul cromatic al spațiilor cu care se conectează.

Cum alegi piesele de mobilă din living

Odată definitivate principiile decorative, e timpul să clarificăm și detaliile despre organizare. Dacă până în acest moment ai planificat totul din ochi, este timpul să măsori întreaga cameră, pentru a te asigura că vei alege corect dimensiunile mobilierului.

Dacă ești pe cont propriu și nu ai parte de ajutorul unui specialist, este bine ca măcar să schițezi planul mobilei, să-ți stabilești obiectivele și locul fiecărui obiect în cameră. Astfel, vei fi mai concentrat la cumpărături și vei ști ce să cauți. Nu căuta să aglomerezi camera, indiferent de stilul ales, minimalismul va oferi întotdeauna un aspect mai plăcut. Verifică apoi ușile ce dau spre living și gândește-te cum poți evita greșeli de poziționare, precum așezarea unui fotoliu în direcția deschiderii ușii. Gândește-te la utilitatea camerei: un burlac ce obișnuieşte să-și cheme prietenii în vizită nu va avea aceleași nevoi ca o familie cu trei copii.

Odată stabilite aceste lucruri, parcurge pe rând toate etapele:

Canapeaua și fotoliile

Începe cu elementele de bază. Mobilierul principal într-un living este reprezentat de o canapea și, opțional, de fotolii. Nu porni în căutarea următoarelor piese până când nu le achiziționezi și poziționezi pe acestea. Ai grijă ca aspectul lor să se încadreze în stilul ales și să servească nevoilor tale (canapeaua să fie extensibilă/colțar/din piele etc.).

Privește procesul ca pe o investiție, e important să iei în calcul nu doar aspectul, ci și durabilitatea canapelei. Aceasta nu se referă doar la duritatea ramei, ci și la calitatea materialului textil, preferabil anti-pete.

Atinge pernele și testează-le, vei petrece mult timp pe canapea, este esențial ca aceasta să fie comodă.

Biblioteca

Biblioteca este un termen interpretabil astăzi, comparat cu sensul său din anii de dinainte de comunism. Părinții și bunicii noștri aveau colecții impresionante de cărți, iar scopul principal al bibliotecii era să le înfățișeze într-un mod cât mai plăcut și vizibil, acestea fiind mândria „sufrageriei”, în trecut.

Astăzi, biblioteca preia mai mult un rol estetic în sine și este un spaţiu de depozitare opac, în care este încadrată, adesea, o plasmă. Așa că, întâi de toate, stabilește-i utilitatea, obiectele ce vor fi depozitate acolo și locul unde va fi amplasată, în cameră.

Dacă biblioteca ți se pare o piesă demodată, poți decora peretele de lângă canapea sau cel de lângă televizor cu fotografii, canvas sau rafturi care să se integreze stilului ales în living.

Măsuța de cafea

Alege măsuța de cafea după ce vei fi ales canapeaua și, opțional, covorul pe care va sta aceasta. Întâi de toate, asigură-te că nu este așezată la marginea covorului, ci se încadrează în interiorul său. Îi va conferi camerei un aspect mai plăcut.

Mărimea măsuței de cafea este direct proporțională cu cea a canapelei, mai ales atunci când sunt mai multe alte obiecte în jurul ei. Căutarea măsuței de cafea tradiționale, din lemn, care poate funcționa și ca spațiu de depozitare pentru cărți sau obiecte mici, dacă stilul îți permite, e un bun prilej de a-ți manifesta creativitatea: o valiză veche, cutii de lemn suprapuse sau un trunchi tratat de copac îi pot ține locul.

Alte piese

În alegerea formei covorului, ține cont de poziționarea celorlalte elemente care vor fi așezate pe el. Cel mai adesea, un covor dreptunghiular, care să cuprindă canapeaua, măsuța de cafea și fotoliile este recomandabil. Nu acoperi, însă, întreaga podea cu acesta și alege o textură confortabilă pentru tălpi, în afara unui pattern care să fie integrat ușor în stilul camerei.

Dacă îți plac plantele în living, asigură-te că vor avea parte de suficientă lumină naturală, în locul unde vor fi poziționate. Achiziționează-le din locuri specializate și cere indicații privind îngrijirea lor, pentru că introducerea în casă le schimbă regimul de viață. Asigură-te că nivelul de umiditate și temperatură din cameră coincide cu recomandările primite și ai grijă la posibilele efecte nocive ale acestora. Cele mai recomandate plante de interior sunt cactușii, suculentele, bambusul, dracena, mușcatele și ficusul.

Ce este la modă pentru mobila de living în 2018

În 2018, se poartă nuantele de negru (onyx, olympic magic, flame), griul, albastrul, verdele si nuantele de maro, lumina caldă și mobila artizanală atent finisată. Dar înainte de a ține cont de tendințele pentru 2018, privește mobilarea livingului ca pe o investiție pe termen lung și gândește-te că te vei bucura de ea mult timp de acum înainte, așa că prioritar ar trebui să fie propriul gust, adaptat principiilor expuse anterior.

Iată colecția noastră de sfaturi pentru un living desăvârșit din punct de vedere vizual, cu o valoare utilitară semnificativă. Oferă-ți timpul necesar pentru a planifica fiecare etapă și bucură-te de rezultatele tale.

Sursa foto: Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Moda