Atunci când vrei să cumperi un nou smartphone trebuie să ții cont de un aspect foarte important: sistemul de operare cu care funcționează. Indiferent de alte caracteristici ale telefonului, dacă alegi un sistem de operare care ți se pare complicat sau care nu merge foarte bine, vei avea probleme serioase cu el.

Ce rol au sistemele de operare
Principalele sisteme de operare
Comparație între iOS, Android și Windows Phone. Care este cel mai bun
Ce sistem de operare să alegi

Ce rol au sistemele de operare

Sistemul de operare al unui telefon mobil este softul, platforma care asigură funcționarea acestuia. Imediat ce deschizi telefonul, sistemul de operare intră în funcțiune și îți asigură interfața grafică, prin care poți accesa diferite aplicații instalate pe telefon.

Tot sistemul de operare asigură conexiunea celulară (semnalul telefonului), astfel încât să poți da sau primi apeluri sau mesaje, dar și conexiunea wireless pentru Internet. Iată de ce este foarte important ca sistemul de operare să fie cât mai performant și modern, adaptat la toate inovațiile care apar în domeniul telefoniei mobile.

Practic, sistemul de operare este cel care transformă un telefon mobil (în trecut numit celular) într-un adevărat telefon inteligent (smartphone), care are mai multe în comun cu un mini computer decât cu un telefon clasic. Puțini oameni mai folosesc acum mobilul doar pentru apeluri sau mesaje. Posibilitățile oferite de un smartphone prin noile tehnologii (printre care se numără, desigur, și sistemul de operare) sunt nenumărate și în permanentă dezvoltare, datorită aplicațiilor care pot fi instalate.

Cu un telefon mobil poți naviga pe Internet, folosești e-mail-ul, discuți cu prietenii în timp real prin aplicațiile de mesagerie, faci poze și filmulețe la o rezoluție deosebită a imaginii, asculți muzică, vizionezi filme, te joci sau chiar testezi tehnologia de realitate augmentată – prin aplicații de tipul AR Emoji de la Samsung (disponibilă pe Galaxy S9): folosești iconițe animate, realizate după trăsăturile tale, care îți urmăresc și reproduc foarte bine expresiile faciale, în timp ce discuți cu un prieten.

Dacă nu vei ține cont de rolul sistemului de operare, riști să alegi un telefon pe care nu-l vei folosi cu plăcere sau să ți se pară complicată utilizarea lui.

Principalele sisteme de operare

Există mai multe sisteme de operare, concepute de marii producători de telefoane mobile. Astfel, avem iOS de la Apple, Android de la Google și Windows Phone/Mobile produs de Microsoft. Inițial, lista era mai mare, dar în prezent mulți producători de smartphone preferă să producă telefoane care vor funcționa cu un alt sistem de operare. Spre exemplu, BlackBerry, deși are un sistem propriu, BlackBerry OS, produce în special telefoane care funcționează cu Android.

În plus, așa cum se lansează mereu câte un nou smartphone, apar și noi sisteme de operare, care ar putea să concureze în viitor cu Android și iOS. Printre acestea se numără Firefox OS, Ubuntu Phone OS, Samsung Tizen, Open WebOS, Jolla Sailfish, Amazon Fire OS. Cele mai multe sunt încă în faza de dezvoltare și rulează o platformă mobilă bazată pe Linux, cum este și Android, de altfel.

În prezent, principalele sisteme de operare pentru smartphone sunt: iOS (Apple), Android (Google) și Windows Phone (Microsoft). Iată care sunt caracteristicile fiecăruia în parte:

1. iOS

iOS este sistemul de operare creat de Apple, compatibil numai cu dispozitivele mobile produse de această companie: iPhone, iPad și iPod. Primul iOS a fost lansat în iulie 2007 și, spre deosebire de Android, nu este disponibil și pentru telefoanele fabricate de alți producători. Este practic un sistem de operare exclusiv Apple, iar utilizatorii care sunt fani ai brandului apreciază foarte mult acest aspect.

sistem operare ios

Sistemul oferă acces la magazinul digital Apple Store, de unde poți alege dintre 2,2 milioane de aplicații, jocuri și funcții diferite pentru orice îți dorești. Spre exemplu, poți face plăți prin intermediul telefonului sau poți cânta la chitară pe iPhone dacă vrei, explică specialiștii de la publicația Pro Blog Booster.

2. Android

Cel mai răspândit și popular sistem de operare pentru smartphone este Android, produs de Google. Lansat în 2008, sistemul poate fi întâlnit pe foarte multe mărci de smartphone de top (LG, Samsung, Huawei, Sony) și în fiecare an vine cu un update, oferind o nouă versiune a platformei, cu diferite îmbunătățiri. A devenit celebră și denumirea acestor versiuni, care include nume de dulciuri: Android Donut, Eclair, Gingerbread, Honeycomb, Jelly Bean, KitKat, Lollipop, Oreo, Nougat și Marshmallow.

sistem operare android

Sistemul de operare este open source, astfel încât programatorii pot face orice modificări doresc și pot fi creativi, lansând noi aplicații Android extrem de ușor de folosit și de realizat. Iată de ce vom găsi în magazinul digital Google Play Store peste 2,8 milioane de aplicații, de tot felul, potrivit Digital Trends. În plus, multe dintre acestea pot fi descărcate gratuit, aspect care atrage milioane de utilizatori din întreaga lume, Android fiind considerat din punctul de vedere al numărului de utilizatori cel mai bun sistem de operare pentru smartphone.

3. Windows for Mobile/Windows Phone

Acesta este sistemul de operare conceput de Microsoft special pentru dispozitivele mobile. Platforma Windows Phone (numită inițial Windows for Mobile) a fost lansată în februarie 2010, după ce Microsoft a cumpărat vechiul sistem de operare produs de Nokia, Symbian OS.

În prezent, Microsoft a lansat versiunea sistemului de operare Windows 10 atât pentru calculatoare, cât și pentru smartphone. Interfața grafică are un design specific mai deosebit care, deși arată bine, este considerat destul de dificil de către utilizatori.

Marele avantaj al acestui sistem de operare realizat de Microsoft este că îți oferă cel mai bun suport pentru a vedea și edita documente Excel, Word sau PowerPoint direct pe telefon.

Utilizatorii au acces și la Windows Apps – Microsoft Store, de unde pot descărca gratuit sau contra cost mii de aplicații diferite. Pentru că acest sistem de operare își are originea în platforma Symbian creată de Nokia, este normal ca modelele de smartphone cu Windows OS să fie în special cele din gama Microsoft Lumia și Nokia Lumia.

Comparație între iOS, Android și Windows Phone. Care este cel mai bun

Ca să poți face o comparație corectă între cele trei mari sisteme de operare pentru smartphone, trebuie să stabilești mai întâi ce anume îți dorești de la platforma de mobil, ce te interesează mai mult, pentru ce folosești în special telefonul. Prin urmare, analizăm pe rând fiecare aspect în parte, pentru a desemna câștigătorul:

1. Aplicații disponibile în magazinul digital

Android – Google Play Store: peste 2,8 milioane de aplicații

iOS – Apple Store: peste 2,2 milioane de aplicații

Windows Phone – Windows Apps – Microsoft Store: mii de aplicații

Prin urmare, dacă îți dorești acces la câte mai multe jocuri și aplicații de tot felul, trebuie să alegi între iOS și Android. Competiția este strânsă la acest capitol, pentru că de obicei cele mai noi jocuri apar mai întâi în Apple Store. În schimb, Google Play Store oferă mai multe aplicații și jocuri gratuite.

2. Funcționalitate

Dacă vrei un sistem de operare care să fie bun strict din punctul de vedere al funcționalităților de bază ale unui telefon, apelurile de voce și mesajele, situația stă în felul următor: și iOS și Android sunt foarte bune, însă cel din urmă este ceva mai complicat și te poate deruta uneori.

Spre exemplu, aplicația Hangouts include mesaje instant, SMS, chat de grup, chat video prin rețeaua Wi-Fi, însă în Android este prezent de asemenea și Google Messenger (aplicație numită în trecut Android Messages), care este setat din start ca aplicație preferată pentru trimiterea mesajelor. În plus, mulți producători de telefon introduc, pe lângă toate aceste aplicații Android, propriile lor versiuni pentru mesaje și apeluri.

În schimb, iOS este mult mai simplu. Fiecare iPhone are preinstalate aplicațiile FaceTime și iMessage, prin care poți suna sau poți trimite mesaje extrem de simplu către alți utilizatori de iPhone.

3. Design și interfață

Ca design, iOS este cel mai constant sistem de operare, fără să sufere transformări radicale de la prima versiune lansată în 2007. Există câteva diferențe în aspectul interfeței: Android folosește un folder pentru aplicații, unde pot fi adunate toate cele descărcate. În schimb, iOS nu are această opțiune, așa că vei avea pe ecran câte o iconiță pentru fiecare aplicație folosită. Acest aspect te va deranja însă numai dacă ai descărcat foarte multe aplicații.

Windows are un sistem diferit. Pe ecran apare o interfață care afișează Live Tiles, o opțiune prin care poți vedea imediat detalii despre o anumită aplicație. Spre exemplu, nu e nevoie să deschizi aplicația BBC Sport ca să vezi titlurile principalelor știri. De asemenea, poți grupa aplicațiile în foldere.

windows

Windows și Android au însă un avantaj în fața iOS: oferă acces mai simplu și mai rapid la bara de control din partea de sus a ecranului, de unde pot fi pornite sau oprite Bluetooth, Wi-Fi și multe alte opțiuni (modul avion, oprirea sonorului, aprinderea lanternei etc.).

Un alt mare avantaj al celor două sisteme de operare este că pot fi modificate de producătorii de smartphone. Astfel, aceeași versiune Android sau Windows va arăta diferit pe un telefon Galaxy S9 și pe un Nexus 6P. Prin urmare, dacă te interesează mai ales interfața grafică și vrei un telefon ușor de folosit, prin care poți accesa orice aplicație vrei cât mai simplu și cât mai repede, ar fi bine să alegi unul cu Android.

4. Resurse consumate de sistemul de operare

Când alegi sistemul de operare e esențial să ții cont și de un alt aspect: ce resurse consumă platforma din telefonul tău. Cele mai multe modele de smartphone au o problemă comună: se descarcă foarte repede. Asta deoarece sunt folosite intens, iar dimensiunea bateriei este limitată de cea a telefonului, prin urmare nu poate fi prea mare.

Fiecare sistem de operare solicită diferit bateria, iar cel mai bine adaptat din acest punct de vedere este iOS. Astfel, chiar dacă bateria de la iPhone este mai mică decât la un Samsung, e posibil ca telefonul sa reziste mai mult fără să aibă nevoie de încărcare. Nu uita însă că multe telefoane cu Android sau Windows (Nokia) au baterii mult mai mari ca iPhone și prin urmare foarte rezistente.

Și iOS și Android te lasă să vezi în timp real care este starea bateriei și ce aplicații consumă energie, dar numai la modelele cu Android poți vedea și ce procent din baterie mai este disponibil. În plus, ai opțiunea de reducere a consumului de energie, prin care poți extinde durata bateriei dacă renunți temporar la folosirea aplicațiilor și la performanță. Opțiunea apare și la iOS, dar este mai puțin prietenoasă ca la Android.

În prezent, aproape toate telefoanele premium au sistem de încărcare rapidă și încărcare wireless, deși încărcătoarele sunt oferite gratuit numai la telefoanele Android. Astfel, dacă alegi un iPhone trebuie să cumperi separat încărcătoarele rapide. Ținând cont de toate aceste aspecte, dacă vrei un telefon cu baterie mai rezistentă ar trebui să alegi unul cu Android.

iphone

5. Securitate acces

Într-o lume digitală tot mai amenințată de atacurile hackerilor, securitatea accesului la telefonul personal este esențială. Acest lucru este asigurat în primul rând prin cele mai noi update-uri de securitate de la sistemul de operare, care sunt lansate periodic.

În al doilea rând, metodele de autentificare sunt foarte importante. Iar din acest punct de vedere Apple și iOS sunt pe primul loc. iPhone X are sistemul revoluționar de recunoaștere facială biometrică FaceID, iar aplicația iMessage și altele sunt criptate și astfel mult mai sigure. În plus, Apple lansează mult mai des actualizări de securitate la sistemul său de operare.

Este însă adevărat că există și multe telefoane Android care au sistem TouchID (care a fost introdus de Apple odată cu iOS 7 și preluat apoi de rivalul Google în Android 6.0 Marshmallow). Samsung și Huawei au lansat recent noi modele de smartphone premium, care au și un sistem de recunoaștere facială, chiar dacă nu se ridică la nivelul FaceID de la iPhone X.

Microsoft a ales însă o altă variantă pentru autentificare. Chiar dacă există telefoane cu Windows care au senzor de amprentă, prin lansarea Windows 10 pentru smartphone a fost introdusă tehnologia Windows Hello. Aceasta presupune scanarea irisului utilizatorului, oferind astfel o siguranță mai mare decât autentificarea prin amprentă. Sistemul este totuși destul de greu de folosit.

Un avantaj important al telefoanelor cu iOS este că sistemul de operare asigură criptarea datelor personale, astfel încât acestea nu pot fi cunoscute și folosite de Apple. Google în schimb folosește datele personale ale utilizatorilor, ca să-ți afișeze reclame personalizate. În concluzia, dacă te interesează mai ales confidențialitatea datelor tale și siguranța că nimeni altcineva nu-ți va putea debloca telefonul, alege un iPhone.

6. Accesorii Smart

În cazul în care ești un fan al gadgeturilor de tot felul, cu siguranță ai vrea un smartphone care să fie compatibil cu diferite accesorii smart. Spre exemplu, un telefon cu Android poate fi conectat la un ceas inteligent Android Wear. La fel, un iPhone poate fi asociat un un Apple Watch.

ceas

Aceste accesorii smart au fiecare un propriu sistem de operare, care permite conectarea cu telefonul. În cazul ceasurilor Android sistemul de operare este Android Wear, iar Apple are WatchOS. Acesta din urmă nu este însă prea ușor de folosit, scriu cei de la Trusted Reviews.

Microsoft are și el un accesoriu portabil pentru fitness, brățara inteligentă Band, care funcționează cu un sistem de operare simplu.

Pentru conectivitatea telefonului la alte accesorii inteligentă, competiția e destul de strânsă între iOS și Android. Apple Watch are mai multe opțiuni și asigură o experiență foarte bună pentru utilizatorii iPhone, în timp ce Android Wear oferă mai mult suport, iar în plus este compatibil și cu un dispozitiv iOS.

Ce sistem de operare să alegi

Având în vedere toate aspectele prezentate mai sus, fiecare sistem de operare în parte este cel mai bun pentru anumite categorii de utilizatori.

Iată o scurtă listă care poate să rezume recomandările din acest articol:

iOS este cel mai bun sistem de operare pentru mobil dacă:

  • îți dorești o experiență unitară, oferită de un sistem de operare conceput și actualizat special pentru un anumit model de smartphone,
  • ții foarte mult la confidențialitatea datelor personale și vrei un sistem de autentificare cât mai sigur, imposibil de păcălit,
  • vrei să poți descărca imediat cele mai noi jocuri și aplicații din magazinul digital,
  • nu vrei un telefon voluminos, cu baterie mare, dar ai nevoie de unul cu sistem de operare bine optimizat, care să nu-ți descarce telefonul după doar câteva minute de utilizare intensă.

iconite ios

Android este cel mai bun sistem de operare pentru mobil dacă:

  • vrei să ai acces gratuit la cât mai multe aplicații și jocuri,
  • ai nevoie de un telefon cu interfață simplă, ușor de folosit, care poate fi personalizată de producătorii fiecărui model de smartphone în parte,
  • vrei un smartphone cu baterie cât mai performantă și accesorii gratuite pentru încărcare rapidă și încărcare wireless,
  • vrei să îți poți conecta foarte simplu telefonul mobil la alte accesorii smart, precum ceasurile sau brățările inteligente de fitness.

Windows este cel mai bun sistem de operare pentru mobil dacă:

  • ești fanul brandului Nokia și vrei un telefon cu baterie foarte bună, rezistentă,
  • vrei o interfață simplă, ușor de folosit și care poate fi personalizată,
  • vrei să vezi notificări ale aplicațiilor tale fără să fie nevoie să le deschizi de fiecare dată,
  • preferi un smartphone care folosește autentificarea prin scanarea irisului.

În concluzie, este evident că deși există în prezent trei mari sisteme de operare pentru smartphone, adevărata luptă se dă numai între două: iOS și Android. Ca să afli care sistem ți se potrivește cel mai bine trebuie să te gândești mai întâi ce aspecte te interesează cel mai mult la telefonul pe care ți-l dorești. În cele din urmă, contează mai puțin ce marcă de telefon vei alege decât modul în care el va funcționa și facilitățile pe care ți le poate oferi ca să-ți facă viața mai ușoară.

Foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Moda