Există încă mulți bărbați, mai ales din generațiile mai tinere, care nu știu cum să se comporte atunci când invită o femeie la un restaurant. Iată mai jos care sunt câteva dintre regulile elementare de etichetă care te vor transforma într-un gentleman modern.

La intrarea în restaurant

Deschide-i ușa restaurantului, gestul arată că ești un cavaler. Ajunși la masă, ajut-o să-și scoată haina și să se așeze, trăgând ușor scaunul. Demonstrezi astfel că îți pasă în primul rând de confortul ei și poți profita să o atingi ușor, fără să pari vulgar.

De asemenea, dacă este cazul, trebuie să îți scoți accesoriul de pe cap, pălărie, șapcă etc. Poate că îți completează ținuta, dar pur și simplu nu este politicos să stai cu capul acoperit în interior.

Totodată, nu atinge lucrurile persoanei cu care ți-ai dat întâlnire. Dacă, de exemplu, și-a pus poșeta pe masă și nu ai unde să-ți așezi paharul, nu o muta tu geanta, ci roag-o pe ea să o pună pe scaun, așa cum, de altfel, ar fi politicos din partea ei.

Telefonul mobil

Telefonul mobil a devenit în ultimii ani o extensie a personalității, dar bunele maniere privind folosirea acestuia în public nu sunt cunoscute și aplicate chiar la nivel general. Indiferent de cât de performant este smartphone-ul pe care îl deține, un adevărat domn știe că trebuie să folosească acest dispozitiv cu discreție și discernământ. Astfel, în timpul unei conversații, un gentleman trebuie să evite să verifice mereu telefonul sau să răspundă când este sunat. De preferat, dispozitivul trebuie să stea în buzunar, iar dacă, de exemplu, este vorba despre o ieșire la restaurant, trebuie mutat pe modul silențios, din respect pentru cei din jur.

Din fericire, majoritatea oamenilor par să fi înțeles că nu este politicos să vorbești la telefon când iei masa la restaurant cu cineva, dar, cumva, redactarea unor mesaje, navigarea online și pe rețelele de socializare nu sunt tratate în mod similar. Nu de puține ori, la restaurant, auzim în jur persoane care, chiar înainte să se uite în meniu, chiar înainte să salute, întreabă chelnerul care este parola de wi-fi. Mersul la restaurant este o experiență și implică și o investiție financiară, motiv pentru care prioritară ar fi comunicarea cu persoana care te însoțește. Telefonul poate fi folosit, însă, pentru a face rapid un selfie (nu înainte de a cere permisiunea celeilalte persoane) sau pentru a căuta un subiect de conversație.

Bunele maniere în timpul mesei

Regulile de bază impun să nu îți odihnești coatele pe masă, să nu mesteci cu gura deschisă și să nu scoți zgomote în timp ce mănânci.

Ai grijă la cantitatea de alcool pe care o consumi, mai ales dacă știi că nu faci față mai multor pahare.

Fii atent la ceea ce spui și la ceea ce comunică ea, chiar dacă subiectul este unul plictisitor pentru tine. Dacă este cazul, direcționează conversația spre un o temă care poate fi interesantă pentru amândoi. Evită glumele vulgare pentru că ai putea da dovadă de insensibilitate, încearcă să o amuzi cu o conversație inteligentă.

La finalul întâlnirii

Dacă tu ai făcut invitația, fii pregătit să plătești masa, mai ales dacă este vorba despre prima întâlnire. Oferă-te să plătești, dar nu insista dacă ea dorește să împărțiți cheltuielile pe jumătate. Și, dacă plătești, acest lucru nu implică nicio obligație din partea ei față de tine.

Nu în ultimul rând, este important să fii onest. Dacă ajungi la concluzia că nu este chiar ce căutai, nu îi promite că o s-o revezi sau că o vei suna a doua zi. Acest lucru este, de altfel, valabil pentru ambele genuri. Spune-i pur și simplu că ți-a făcut plăcere să o cunoști și ia-ți la revedere în mod politicos.

 Sursa foto: Shutterstock

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Moda