Accesoriile potrivite pot face o mare diferență când vine vorba de un outfit fără cusur. De la piesele basic și până la cele mai noi trend-uri, atât timp cât porți cu încredere articole care te reprezintă, vei arăta și te vei simți mereu sigur de tine.

Iată, așadar, ce accesorii ar trebui să se regăsească în garderoba oricărui bărbat:

Bijuteriile

Bijuteriile nu sunt rezervate exclusiv femeilor. Indiferent că e vorba de brățări, inele sau lanțuri, cred că putem fi toți de acord că, dacă porți cu încredere un accesoriu, acest lucru va fi vizibil, fie că porți un outfit business, fie unul casual sau orice altă ținută ai avea. Asta înseamnă că, da, bijuteriile bărbătești se potrivesc cu orice outfit, atât timp cât le asortezi cum trebuie.

Dacă nu știi cum să le combini, poți începe prin a combina câteva piese monocromatice care arată bine împreună, însă nu alătura niciodată o brățară din piele cu una metalică și nu purta mai mult de trei inele pe degete. Prea multe accesorii deoarece pot distrage atenția la întreaga ținută, în loc să o completeze discret.

Ceasurile

Ceasurile nu mai sunt doar un accesoriu practic, ci și o modalitate de a-ți scoate în evidență personalitatea. De la culori, la mărimi, forme și până la tipul curelei, e aproape imposibil să nu găsești un ceas care să nu se potrivească perfect cu ținuta ta, indiferent de stil.

Poți alege între o varietate de modele de ceasuri barbatesti, de la cele sport și până la cele elegante sau casual, pe care le porți purta zi de zi. Un lucru cert este că vor fi mereu la modă, indiferent de stilul preferat.

Ochelarii de soare

Un alt accesoriu practic și care rămâne mereu la modă sunt ochelarii de soare. Îți poți transforma rapid și aproape fără efort look-ul doar cu o un asemenea accesoriu și e bine să ai mereu mai multe perechi pe care să le poți asorta în funcție de ținută.

Pe cât de tentant ar fi să alegi o pereche de ochelari doar pentru că arată bine, alege totuși un articol de calitate, care să te protejeze de razele UV. Asigură-te și că forma se potrivește cu forma feței tale. Dacă ai fața ovală, așa cum arată cei de la realmenrealstyle.com, ți se potrivește modelul aviator, în timp ce pentru fața pătrată merg bine ochelarii cu formă rotundă sau geometrică.

Pălăriile

La fel ca în cazul bijuteriilor, este evident că nu orice bărbat are încredere să poarte o pălărie. Poți să treci însă peste acest impas dacă știi cum să alegi articolul potrivit. În acest caz, criteriul cel mai important este forma feței. Bărbații cu fața ovală pot purta orice model, fie că e vorba de o pălărie modernă, fie de o șapcă sport. Pentru cei cu față pătrată merg de minune pălăriile de tip Homburg, basca sau chiar o pălărie cowboy.

Următorul pas este să porți pălăria fie ca pe o piesă statement, care să fie piesa de bază a outfit-ului, sau dacă vrei doar să îți completeze ținuta. Dacă alegi totuși o piesă care să iasă în evidență, articolele vestimentare ar trebui să fie cât mai casual, de preferat în culori neutre.

Șosetele statement

Șosetele colorate sau cu tot felul de modele și ilustrații îndrăznețe au devenit un accesoriu tot mai la modă în ultima vreme. Fie că alegi unele comice, fie cu modele formale, ai la îndemână o varietate de propuneri din care să alegi.

Dacă vrei să ieși cât mai mult în evidență, atunci alege o pereche în contrast cu restul ținutei. Poți asorta culoarea șosetelor cu cea a curelei sau chiar cu șervețelul de la sacou ca să obții un look cu totul îndrăzneț.

Chiar dacă în comparație cu femeile există mai puține opțiuni de accesorii, asta nu înseamnă că nu poți experimenta cu ceea ce e la modă. Tot ce contează până la urmă este să ai un outfit complet, cu care să ieși mereu în evidență și care să se potrivească cu stilul tău personal.

Sursă foto: Shutterstock

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Moda