Electric Castle Festival 2016

Locație: Castelul Banffy, Bonțida (vezi harta)
Data/ora de începere: joi, 14 iulie 2016 (22:00) – 17 iulie 2016
Prețuri bilete: abonamentele pentru 4 zile încep de la 398 RON și camping de la 75 RON (poți cumpara de aici)
Website / Facebook / Instagram

ELECTRIC CASTLE este primul festival din România care a mutat muzica electronică și suntele live ale concertelor pe scenele indoor sau în aer liber ale unui castel. Încă de la prima ediție, din 2013, festivalul a fost nominalizat în fiecare an în finala European Festival Awards la categoria “Cel mai bun festival de mărime medie”, alături de nume cu tradiție în Europa.

Line-up-ul este impresionant iar cei mai asteptati artiști de anul acesta sunt: SKRILLEX, ELLIPHANT, PAN-POT, BASTILLE, SIGUR ROS [LIVE], PAUL KALKBRENNER, GORGON CITY [LIVE], RUSKO, FLUX PAVILION.


Waha Festival 2016

Locație: Comuna Micfalău, Covasna (vezi harta)
Data/ora de începere: joi, 21 iulie 2016 (12:00) – 25 iulie 2016
Prețuri bilete: abonamentele încep de la 250 RON (poți cumpara de aici)
Website / Facebook

Sub deviza „Muzica se aude mai liber în natură” Waha Festival construieşte mai multe scene sub clar de lună, unde veţi putea simți muzica din plin de dimineață până dimineață.
La Waha ești liber să te plimbi în natură, să dansezi, să te exprimi, participând cu ce vrei și simți pentru a crea experiența pe care ți-o dorești.

Pe cele 4 scene (DEEP / PSY / ALTERNATIVE / CHILL) vei găsi nume ca: Francesco Assenza, Inner, Matei Tulbure, Astral Projection, Fractaliceanu, Nopame, Soundopamine.


Padina Fest 2016

Loc: Platoul Padina, Sinaia (vezi harta)
Data/ora de începere: joi, 28 iulie 2016 (20:00) – 31 iulie 2016
Prețuri bilete: abonamentele încep de la 80 RON
Website / Facebook

La 1509 metri altitudine, pe Platoul Padina din Parcul Natural Bucegi, are loc, de 7 ani la rând, Padina Fest. Unul dintre cele mai longevive festivaluri de muzică alternative de la noi din ţară va sărbători cea de a 7a ediţie printr-un line-up exclusiv românesc, astfel că, între 28 şi 31 iulie 2016 vor sosi la Padina Fest unele dintre cele mai îndrăgite trupe de rock şi electro.

Ca şi anul trecut, seara de vineri va fi rock: VIŢA DE VIE, ROBIN AND THE BACKSTABBERS, COMA, E.M.I.L., PIXELS vor fi prezenţi la Padina Fest vineri, 29 iulie 2016.
ŞUIE PAPARUDE (ambasadorii festivalului), GOLAN, GOJIRA & PLANET H, BABA DOCHIA, WE SINGING COLORS, sunt artiştii pe care îi puteți vedea pe Platoul Padina în seara electro de sâmbătă.


Rock The City 2016

Locație: Piața Constituției, București (vezi harta)
Data/ora de începere: vineri, 29 iulie 2016 (17:00) – 30 iulie 2016
Prețuri bilete: abonamentele încep de la 270 RON (poți cumpara de aici)
– Concert Muse: bilete de la 194 RON (poți cumpara de aici)
– Concert Iron Maiden: bilete de la 174 RON (poți cumpara de aici)

La 3 ani de la ultima ediție Rock The City, festivalul revine în 2016 cu un lineup consistent. Iron Maiden și Muse vor fi headlinerii celor două zile de festival: 30, respectiv 29 iulie.

Iron Maiden va promova la București cel mai recent album, “The Book of Souls”. Discul lansat în 2015 a debutat pe prima poziție în topurile a 24 de țări.

Muse va încânta fanii de la București cu piese de pe albumul ”Drones”, recent premiat la Grammy cu Best Rock Album. Discul lansat pe 8 iunie 2015 are ca tematică dezumanizarea și controlul pe care îl exercită ”dronele” asupra oamenilor.


UNTOLD Festival 2016

Locație:Cluj-Napoca (vezi harta)
Data/ora de începere: joi, 4 august 2016 (10:00) – 7 august 2016
Prețuri bilete: abonamentele pe 4 zile incep acum de la 368 RON (poți cumpăra de aici)
Website / Facebook / Instagram

La începutul acestui an UNTOLD Festival a devenit cel mai tare festival muzical din Europa chiar de la prima editie!
Organizatorii au anunțat cu bucurie premiul ”Best Major European Festival” la European Festival Awards 2015, în competiția în care au concurat cu Tomorrowland și Sziget, printre alții.

Ediţia a doua a Festivalului Untold va avea loc în 4-7 august 2016, în Cluj Napoca, iar pe scenele evenimentului vor urca peste 150 de artişti de renume din topurile muzicale internaţionale. Cele patru zile de festival vor aduce mai mulţi headlineri EDM (Electronic dance Music), cei mai doriţi artişti de către publicul din România.

Anul acesta au fost anunțați ”5 Regi”, iar multă lume a bănuit că e vorba despre cei mai tari DJ din lume conform Topul 100 DJMag:

ARMIN VAN BUURENDIMITRI VEGAS & LIKE MIKEHARDWELLMARTIN GARRIXTIESTO.

Pe lângă cei 5, pe scenele UNTOLD vor mai urca nume ca: Faithless, Parov Stelar, Scooter, Chase&Status Dj, Sasha, Clean Bandit, James Arthur, RudimentalDj, Lost Frequencies, Dub Fx, Kwabs, Netsky Dj, PendulumDj, Dannic, Dubfire, Sharam, Nahko, Route 94, Jamie Jones, The Asteroids Galaxy Tour, Ella Eyre, Y akoto, Jeru The Damaja si Mazde.


Summer Well 2016

Locație: Domeniul Știrbey, Buftea (vezi harta)
Data/ora de începere: sâmbătă, 13 august 2016 (15:00) – 14 august 2016
Prețuri bilete: încep de la 297 RON (puteți cumpara de aici)
Website / Facebook / Instagram

Cea de-a şasea ediţie a festivalului Summer Well va avea loc pe Domeniul Știrbey în weekendul 13-14 august 2016. În fiecare zi vor concerta câte 5 trupe, iar porțile festivalului se vor deschide în fiecare zi la ora 15:00.
Hurts si The 1975 revin la Summer Well, iar pentru prima data in Romania vom avea ocazia sa-i vedem live pe Years & Years, The Neighbourhood, Sundara Karma și The Chemical Brothers.


SPELLGROUND FESTIVAL

Locație: Cetatea Capidava, pe malul Dunarii (vezi harta)
Data/ora de începere: vineri, 12 august 2016 – 14 august 2016
Prețuri bilete: abonamentele încep de la 295 RON (puteți cumpara de aici)
– prețul la camping începe de la 55 RON făra cort și 215 RON cu cort (puteți cumpara de aici)
Website / Facebook / Instagram

Un nou festival de muzică își va face debutul în 2016. Spellground Festival va fi organizat în provincie, în cadrul natural din vecinătatea Cetății Capidava de lângă Cernavodă, Constanța și promite:

”Un tărâm care va prinde viață anul acesta, timp de 72 de ore, pentru a uni cele patru mari elemente, Pământul, Soarele, Apa și Aerul cu un al cincilea – Vibe-ul vostru. Muzica live, arta, ateliere, super mâncare și multe WOW-uri în fata celor 3 scene Spellground: Headliner Stage, Electro Stage si Newcomers Stage, toate acestea cu un peisaj incredibil.”

Headlinerii festivalului sunt trupa britanică de rock The Kooks și cea norvegiană de electro, Röyksopp.

Luke, Hugh, Peter și Alexis, mai cunoscuți în formula britanică The Kooks vor aduce pe scena de la Spellground un indie rock cu influențe puternice atât din zona „Invaziei Britanice” din 1960, cât și din cea post punk. Trupa a fost premiată cu Platină de 7 ori, în UK, Australia și Irlanda, o nominalizare la Brit Awards și locul I în UK Album Charts.

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Moda